FacebookTwitterLinkedIn

Piaţa de retail modern din România a adăugat aproximativ 80.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale noi în prima jumătate din 2026, faţă de circa 122.000 de metri pătraţi în perioada similară a anului trecut, ducând stocul total la peste 5,2 milioane de metri pătraţi, potrivit raportului Colliers privind evoluţia pieţei imobiliare în primele şase luni ale anului.

Scăderea vine în principal din lipsa unor proiecte de foarte mari dimensiuni, în condiţiile în care extinderea Mall Moldova a reprezentat anul trecut aproape 50% din volumul total livrat în primele şase luni. Pentru întregul an, estimarea livrărilor a fost redusă cu aproximativ 35%, de la circa 230.000 la 150.000 de metri pătraţi, însă pipeline-ul pentru 2027 rămâne solid şi poate susţine reluarea creşterii, dacă economia se stabilizează.

Distribuţia proiectelor confirmă interesul pentru oraşele regionale şi pentru dezvoltările susţinute de o cerere locală clară, într-o perioadă în care investiţiile sunt evaluate mai atent. Cele mai mari proiecte finalizate în prima parte a anului au fost extinderea Arena Mall din Bacău, cu aproximativ 17.000 de metri pătraţi, şi prima fază a Urbano Shopping & Living din Cluj-Napoca, cu circa 15.000 de metri pătraţi. Alte livrări importante au fost Aurora Retail Park din Bacău, extinderea Electroputere Parc din Craiova şi Galeriile Iris din Târgovişte, fiecare cu suprafeţe de aproximativ 10.000-12.000 de metri pătraţi.

Livrările au avut loc într-un context economic mai dificil, subliniază consultanţii Colliers, marcat de o piaţă a muncii mai slabă, taxe mai mari, incertitudini interne şi presiuni asupra preţurilor, toţi factorii care s-au văzut într-o scădere a cheltuielilor de consum. Scumpirea petrolului şi creşterea costurilor logistice au pus presiune suplimentară pe companii şi consumatori, iar încrederea populaţiei a coborât spre cele mai reduse niveluri de după 2012.

„Sentimentul ceva mai pronunţat de pesimism al consumatorilor nu se reflectă integral în cifrele reale. Încrederea se situează la un nivel destul de scăzut, însă puterea de cumpărare rămâne mult peste cea de acum zece sau cincisprezece ani, iar vânzările de retail sunt încă solide raportat la evoluţia ultimilor ani. Chiar dacă acest lucru înseamnă că, în termeni valorici, clientul final cheltuie aproape la fel de mult ca în 2025, din punct de vedere cantitativ primeşte mai puţin decât în anul precedent. Explicaţia acestui fenomen ţine de creşterea preţurilor pe fondul inflaţiei, dar, pe de altă parte, situaţia arată că piaţa ar putea reveni relativ repede dacă economia se stabilizează. Pentru retaileri şi dezvoltatori, provocarea este să gestioneze o perioadă în care oamenii cheltuie mai atent, fără să piardă din vedere potenţialul pe termen lung al pieţei româneşti”, explică Simina Niculiţă (Foto), Director | Partner | Retail Agency, Colliers România.

Vânzările mai slabe pun presiune pe retaileri, însă piaţa rămâne rezilientă după mai mulţi ani de creştere. Datele Colliers indică o uşoară revenire după minimul atins în prima jumătate a anului, chiar dacă vânzările sunt încă uşor sub nivelul din 2025. Cum veniturile reale şi piaţa muncii sunt într-o poziţie mai bună decât în urmă cu 15-20 de ani, o îmbunătăţire a contextului economic ar putea susţine o revenire mai rapidă a consumului. În acelaşi timp, România continuă să atragă branduri internaţionale, iar intrarea unor nume precum Lululemon confirmă interesul pentru potenţialul pe termen lung al pieţei locale.

Centrele comerciale dominante şi noile proiecte menţin un grad ridicat de ocupare, iar cele mai performante mall-uri din marile oraşe au inclusiv liste de aşteptare. Interesul retailerilor rămâne bun şi pentru proiectele aflate în preînchiriere, precum şi pentru multe dintre parcurile de retail dezvoltate în ultimii ani. Partea procentuală a chiriilor legată de dinamica vânzărilor a fost uşor sub presiune în 2026, însă creşterile din anii anteriori menţin proiectele performante într-o poziţie bună în relaţia cu retailerii.

Livrările estimate pentru 2026, revizuite la 150.000 de metri pătraţi

Costurile mai mari de construcţie şi consumul mai prudent au dus la amânarea unor proiecte şi fac mai dificilă susţinerea unor chirii mai ridicate. În acest context, Colliers şi-a redus estimarea pentru livrările din 2026 la aproximativ 150.000 de metri pătraţi, de la circa 230.000 de metri pătraţi anunţaţi la începutul anului.

Pentru 2027, perspectivele sunt mai bune: doar cele mai mari cinci proiecte ar putea adăuga aproximativ 140.000 de metri pătraţi, alături de numeroase parcuri de retail mai mici. În acest context, 2027 ar putea fi cel mai activ an pentru livrări din ultimul deceniu şi jumătate, dacă proiectele îşi respectă calendarul, în funcţie de evoluţia economiei din a doua jumătate a lui 2026.

„Piaţa locală are în continuare spaţiu de creştere, dar următorul ciclu va fi mai selectiv. Dezvoltatorii vor analiza mai atent puterea de cumpărare, performanţa retailerilor, costurile de construcţie şi nivelul chiriilor. Interesul rămâne ridicat pentru centre comerciale dominante, proiecte regionale şi parcuri de retail bine poziţionate, însă succesul va depinde tot mai mult de calitatea conceptului, mixul de chiriaşi, accesibilitate şi existenţa unei cereri reale”, completează Liana Dumitru, Director Retail Agency la Colliers.

Incertitudinile economice şi politice, conflictele externe şi dezechilibrele interne vor continua să influenţeze piaţa în a doua jumătate din 2026. Deficitul bugetar şi cel de cont curent, chiar dacă sunt în scădere, menţin economia vulnerabilă la noi şocuri.

Pe termen mediu, însă, perspectivele rămân favorabile: consumul individual din România a ajuns la aproximativ 86% din media UE, foarte aproape de nivelul Poloniei, de 88%.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.