Piața vehiculelor electrice din România a înregistrat în iunie cea mai bună performanță lunară din istorie, cu 2.264 de înmatriculări, potrivit unei analize realizate de LEKTRI.CO pe baza datelor oficiale.
Astfel, vehiculele electrice au reprezentat 4,74% din totalul înmatriculărilor din lună, iar după scăderea celor 167 de radieri, parcul auto electric s-a extins cu 2.097 de vehicule.
Rezultatul vine în contextul în care piața locală își revine după încetinirea din 2025, iar în primele șase luni ale anului au fost înmatriculate 8.947 de vehicule electrice. Dacă ritmul se menține, 2026 ar putea deveni cel mai bun an din istoria pieței auto electrice din România.
„Rezultatele din luna iunie confirmă faptul că piața auto electrică din România intră într-o etapă de maturizare. Nu mai vorbim despre o piață susținută de unul sau două modele dominante, ci despre un ecosistem din ce în ce mai divers, în care constructorii tradiționali și noii jucători contribuie împreună la accelerarea electrificării. Vedem o creștere atât în segmentul autoturismelor, cât și în cel al autoutilitarelor electrice, ceea ce arată că tranziția către mobilitatea electrică începe să fie adoptată și în zona transportului comercial”, a declarat Claudiu Suma, CEO LEKTRI.CO.
Clasamentul modelelor înmatriculate în iunie este dominat de Tesla, care ocupă primele două poziții. Tesla Model 3 a fost cel mai înmatriculat automobil electric al lunii, cu 494 de unități, urmat de Tesla Model Y, cu 325 de unități. Pe locul al treilea se află Renault 5 E-Tech Electric, cu 86 de unități, unul dintre modelele lansate recent pe piața locală.
Urmează Hyundai Kona Electric, cu 79 de unități, și BYD Dolphin Surf, cu 78 de unități. Constructorul chinez este prezent și cu modelele Sealion 7 și Atto 2 în primele zece poziții, confirmând ritmul rapid de extindere pe piața românească. Tot în top se regăsesc Ford Puma Gen-E, Ford Explorer, Mazda 6e și Volkswagen ID.4, semn că oferta producătorilor tradiționali continuă să se extindă în segmentul electric.
În același timp, Dacia Spring, modelul care a dominat piața locală în ultimii ani, a coborât pe locul 12 în clasamentul lunii, cu 28 de unități înmatriculate, pe fondul intensificării concurenței și al lansării unui număr tot mai mare de modele electrice.
Datele privind parcul auto electric aflat în circulație arată că Dacia își păstrează poziția de lider, cu 18.724 de vehicule electrice înmatriculate, reprezentând peste 27% din total. Tesla ocupă locul al doilea, cu 12.151 de unități și o cotă de aproape 18%, în timp ce Volkswagen, Renault și Hyundai completează primele cinci poziții.
În top 10 al mărcilor cu cele mai multe automobile electrice aflate în circulație se mai regăsesc Mercedes-Benz, BMW, Ford, Nissan și BYD. Deși ocupă încă poziția a zecea, cu 1.249 de vehicule, constructorul chinez este unul dintre cei mai dinamici jucători ai pieței, pe fondul extinderii rapide a gamei și al creșterii livrărilor de modele noi.
Potrivit analizei LEKTRI.CO, evoluția din prima jumătate a anului indică intrarea pieței într-o nouă etapă de dezvoltare, caracterizată de o ofertă mult mai diversificată decât în anii anteriori și de intensificarea concurenței dintre producătorii consacrați și noii constructori chinezi. În plus, creșterea înmatriculărilor de autoutilitare electrice arată că electrificarea începe să se extindă și în segmentul transportului comercial, nu doar în cel al autoturismelor.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai