În 2021, piața abonamentelor medicale ajungea la 140,5 milioane de euro, reprezentând 4,5% din piața serviciilor private de sănătate, în creștere cu 13% față de 2020. Acum, peste 1,8 milioane de români sunt beneficiari ai sistemului de abonamente medicale private.
Sistemul de abonamente medicale, dezvoltat în România de clinicile private în ultimii 25 de ani, a însemnat o reală investiție în prevenție și devine acum un element aproape obligatoriu pentru retenția personalului, au conchis reprezentanții autorităților din sănătate, alături de cei ai mediului privat de servicii medicale, în cadrul dezbaterii Health Forum. Dezvoltarea pieței abonamentelor medicale a început de la multinaționale și companiile mari, iar acum, pe măsura dezvoltării rețelei furnizorilor privați, începe să acopere și orașe mai mici sau chiar zone rurale.
Piața abonamentelor medicale a crescut constant în perioada 2016-2021, pe fondul creșterii numărului de abonați, odată cu introducerea, în 2016, a deductibilității fiscale pentru angajator pentru suma de 400 de euro pe angajat pentru abonamentele medicale. Impulsionată de aceste măsuri fiscale, și pe fondul investițiilor consistente făcute de furnizorii privați, piața abonamentelor medicale a crescut în medie cu 15% pe an. Investițiile în sectorul privat de sănătate s-au dublat în perioada 2011-2020, ajungând să reprezinte 0,2% din PIB la nivelul anului 2020.
În anul 2020, au fost realizate investiții de aproximativ 450 milioane de euro, reprezentând aproximativ 1,9% din totalul investițiilor din economie, conform un studiu realizat de EY pe piața abonamentelor medicale pentru Palmed, Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private.
“România e pe ultimul loc în Uniunea Europeană la cheltuielile pe locuitor și procentul din PIB alocat sănătății. Un fapt foarte important e că sistemul de sănătate e orientat cu precădere spre tratare – cea mai mare pondere a cheltuielilor e cu spitalele, prevenția ocupă un loc secundar – și cu asta am spus tot. Noi trebuie să ne concentrăm și să mutăm atenția, ca și în statele vestice, spre prevenție. Iar prevenția se face cel mai simplu cu aceste abonamente medicale”, a spus Cristian Hotoboc, Palmed, Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private.
Un român care are un abonament medical merge de două ori mai des la medic, comparativ cu cei neabonați, arată studiul EY. Astfel, statisticile arată că, în medie, în 2021, un abonat a efectuat 1,5 consultații și 5 analize de laborator.
“Avem acum peste 755.000 de abonamente în rețeaua de sănătate Regina Maria, la nivel național, în absolut toate județele țării. Credem că am reușit să creăm o infrastructură în care am investit până acum peste 200 de milioane de euro, în ultimii ani. Ceea ce ne bucură extraordinar de mult e că, cu ajutorul marilor angajatori, reușim să creăm programe de educație medicală, de conștientizare a importanței prevenției și screening-urilor medicale. (…) Avem peste 70 de cabinete medicale on site, mici clinici în incinta marilor angajatori, cu 3-6 cabinete medicale”, a declarat Fady Chreih, CEO Rețeaua de Sănătate Regina Maria.
O analiză a PwC și MedLife Group a arătat că investițiile în prevenție și în sănătatea angajaților s-au reflectat direct în economii la nivelul companiilor.
“Dacă mâine un angajat se îmbolnăvește, e scos din producție, iar pe perioada cât e absent sau până cel care îl înlocuiește dobândește aceeași expertiză, productivitatea companiei scade în lanț până la nivel de economie națională. Din calculele făcute a rezultat că impactul concediilor medicale asupra economiei naționale se ridică la 240 de miliarde de lei anual. Dacă mergem mai departe, și din calculele noastre rezultă că 2,3 milioane de angajați se îmbolnăvesc anual, ceea ce reprezintă 27% din populația ocupată, asta se traduce în 24,3 milioane de zile de concediu medical anual, din care jumătate sunt cu spitalizare. Rezultă o presiune pe bugetul CNAS de 3,5 miliarde lei. Dacă adăugăm și ce plătesc companiile pentru a susține total sau parțial aceste concedii medicale, vorbim de un impact general de 32,5 miliarde lei anual”, a declarat Dorin Preda, director executiv MedLife Group.