Pianista de origine ucrainiană nu este doar prima „vedetă YouTube” a muzicii clasice, este şi primul artist de muzică clasică ce a transformat succesul din mediul virtual într-o carieră mondială. În 2007 posta pe YouTube primul video, despre care declară: „Primul meu clip YouTube a fost o înregistrare VHS la rezoluţie slabă, pe un pian de şcoală îngrozitor, iar mâinile mele nu erau deloc sicronizate cu sunetul. Dar chiar şi aşa, mesajul meu a ajuns la oameni. Au început să-mi spună imediat că interpretarea mea a însemnat ceva pentru ei, că i-a făcut să schimbe ceva, că au ieşit în evidenţă.”
În vara anului 2010, timp de două săptămâni, mii de fani au urmărit în fiecare zi, în sesiuni lungi de câte 14 ore, transmisiunile live ale sesiunilor sale de practică şi au putut vedea până în cel mai mic detaliu cum învaţă şi cum se pregateşte pianista. În 2014, Valentina a lansat „Rachmaninov”, cel mai recent CD al său, prezentând o interpretare nouă a celor patru concerte de pian compuse de Rachmaninov şi a Rapsodiei pe o temă de Paganini.
În 2013 şi 2014, pianista va concerta şi în Hong Kong, Taiwan şi Korea de Sud, Palma de Mallorca, Insulele Baleare, Rheingau Music Festival, Cologne, Munich şi Stuttgart. Valentina va apărea şi la BBC Proms la Royal Albert Hall London, în New York şi Chicago.
Biletele la recitalul din Bucureşti se pot procura din reţeaua Eventim: Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cartureşti, Call Center 1951 şi online pe www.eventim.ro