FacebookTwitterLinkedIn

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a lansat sâmbătă la Bechet, în judeţul Dolj, programul pilot de irigare prin picurare, cu independenţă energetică, pentru culturi de câte un hectar de legume şi cartofi, pentru care sunt alocate fonduri de 40 milioane euro de care vor beneficia circa 5.000 de tineri fermieri.

Obiectivul acestui program este echilibrarea balanţei comerciale cu legume şi stabilizarea producţiei interne de legume şi cartofi, iar condiţiile de amplasare sunt lângă o sursă de apă, lângă canale magistrale de irigaţii sau sursă proprie de apă, a explicat ministrul Daea, citat de Agerpres.

Prin acest program este achiziţionat un kit modular de irigaţii prin picurare, independent energetic, compus dintr-un set de panouri solare, un agregat de pompare, o instalaţie de irigare prin picurare, comandă electronică pentru administrare automată, cu cantităţi mici de apă distribuite uniform.

Urmărim să luăm toţi banii de la Uniunea Europeană, să investim corect, să-i ducem acolo unde putem să avem un succes în producţie şi un câştig în buzunarul fermierului şi, nu în ultimul rând, să ne asigurăm consumul de legume şi să echilibrăm balanţa comercială, fiind un obiectiv statal pus în programul de guvernare pe care l-am autorizat prin decizia politică. Aceste lucruri sunt foarte clare şi trebuie urmărite cu atenţie şi puse în practică zi de zi şi ceas de ceas“, a spus Petre Daea.

Ministrul a afirmat că a lansat acest program la Bechet pentru că este polul secetei din România, iar fără apă este imposibil să se realizeze culturi.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, a salutat inițiativa, afirmând că programul este binevenit pentru tinerii fermierii din judeţul Dolj, adăugând că sunt necesare și alte investiţii pentru fermieri, în special pentru zona de depozitare legume-fructe.