Peter Magyar și partidul său de opoziție, Tisza, au câștigat alegerile parlamentare din 12 aprilie 2026, în Ungaria, marcând sfârșitul celor 16 ani de guvernare ai premierului Viktor Orbán.
După numărarea a mai puțin de jumătate din voturi, Tisza, partidul lui Peter Magyar, a fost declarat câștigător. Viktor Orban l-a felicitat telefonic pe adversarul său pentru victorie.
Peter Magyar: „Așa cum am promis, așa cum am sperat, astăzi, pe 12 aprilie 2026, Ungaria și câteva milioane de oameni au făcut din nou istorie, exact la 23 de ani de la referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană”, conform RRA.
Prezența la urne a fost de 78%.
Înlăturarea lui Viktor Orbán după 16 ani de guvernare va avea implicații majore nu doar pentru Ungaria, ci și pentru Uniunea Europeană, Ucraina și scena internațională.
Schimbarea regimului va pune capăt rolului conflictual al Ungariei în cadrul UE și ar putea deschide calea pentru un împrumut european de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei, blocat până acum de Viktor Orban. De asemenea, ar putea duce la deblocarea fondurilor europene pentru Ungaria, suspendate din cauza preocupărilor privind statul de drept.
În plan intern, victoria Tisza va deschide drumul unor reforme menite să combată corupția și să restabilească independența justiției și a altor instituții.
Președintele Nicușor Dan l-a felicitat duminică seara pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile din Ungaria, subliniind că „poporul maghiar a vorbit cu o voce clară și puternică” la scrutinul parlamentar desfășurat în țara vecină.
Emmanuel Macron, Mark Rutte, Friedrich Merz și Manfred Weber l-au felicitat pe Péter Magyar pentru victoria împotriva regimului Orbán.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.