În prima jumătate a anului 2025, antreprenorii din Republica Moldova au primit compensații în valoare totală de 65,2 milioane de lei pentru a-și acoperi cheltuielile cu energia electrică. Sprijinul a fost acordat prin Programul de compensare implementat de Guvernul Republicii Moldova, cu finanțare din partea Uniunii Europene. Programul rămâne activ pe tot parcursul anului 2025, iar antreprenorii pot depune cererile 100% online, fie prin aplicația EVO, fie prin platforma MCabinet.
În primele șase luni de implementare, 715 companii au beneficiat de sprijin prin acest program, care a fost gândit pentru a atenua presiunea costurilor energetice asupra firmelor mici și mijlocii.
Măsura are ca obiectiv principal susținerea continuității activității economice și menținerea competitivității mediului de afaceri, într-un context economic instabil și marcat de oscilații ale prețurilor la energie.
Tot în cadrul acestui program, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a sprijinit agricultorii prin compensații în valoare totală de 18,74 milioane de lei.
„Rezultatele din primele șase luni ne arată că acest program răspunde unei nevoi reale a antreprenorilor. Împreună cu Uniunea Europeană, continuăm să lucrăm pentru ca sprijinul să ajungă acolo unde este nevoie: rapid, eficient și transparent”, a declarat Doina Nistor, viceprim-ministră și ministră a Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Pentru a răspunde mai bine nevoilor mediului de afaceri, programul a fost ajustat pe parcursul implementării. Printre cele mai importante modificări se numără:
-prelungirea termenului de depunere a cererilor, de la 10 la 30 de zile;eliminarea pragului de eligibilitate de 3%, pentru a permite accesul unui număr mai mare de beneficiari;
-extinderea duratei programului pentru tot anul 2025 (inițial, era prevăzut doar pentru trei luni).
Informații complete despre criteriile de eligibilitate, actele necesare și pașii de urmat sunt disponibile pe site-ul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.