FacebookTwitterLinkedIn

Programul factory by Raiffeisen Bank, lansat în urmă cu șase ani pentru a sprijini antreprenorii aflați la început de drum, a finanțat peste 500 de business-uri, valoarea totală a finanțărilor fiind de aproximativ 28 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al băncii, din 2018 și până în prezent în platforma factory au fost înscrise peste 1500 de business-uri, iar dintre acestea 900 au fost selectate pentru etapa finală a interviului.

Suma medie accesată de antreprenori a fost de 39.000 de euro per business, bani necesari în principal pentru investiții (55%), dar și pentru capital de lucru (45%).

Prin intermediul programului factory by Raiffeisen Bank, compania sprijină business-uri din domenii tot mai variate. Astfel, 28% dintre afacerile creditate vin din zona de producție, 14% din HORECA, 10% din IT&C, 10% din Servicii, 10% din Sănătate, 6% din Educație și 22% alte tipuri de business-uri (Comerț, Entertainment, Turism, etc).

„În cei 6 ani de la înființarea factory am avut ocazia de a evalua peste 1.500 de proiecte, experiență care ne-a perfecționat capacitatea de a lua decizii de finanțare informate, chiar și acolo unde nu există un istoric de business. Toate aceste interacțiuni cu antreprenorii ne-au ajutat să fim la curent cu noile modele de business și să devenim mai pregătiți în a-i sprijini. Iar faptul că 1 din 3 aplicanți la factory by Raiffeisen Bank a primit finanțare reprezintă o dovadă în plus că, dacă ai încredere în ideea ta de business, ea poate deveni realitate”, a declarat Bianca Chișulescu, Program Manager, factory by Raiffeisen Bank România.

Programul factory by Raiffeisen Bank este deschis pe tot parcursul anului și nu are o perioadă limită de înscriere a proiectelor. De asemenea, pentru a accesa finanțarea nu se solicită garanții financiare sau istoric de business.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.