Peste 50 de expozanţi din domeniul ciocolatei vor aduce colecţii inedite de primăvară şi cadouri pentru Paşti la târgul de profil Chocolate Saga, care se va desfăşura în perioada 21 – 23 martie, la Sala Palatului din Bucureşti.
Potrivit organizatorilor, cele trei zile de târg vor fi animate de ateliere practice şi demonstraţii la care se poate participa gratuit. Astfel, vizitatorii vor putea învăţa cum se fac pralinele, procesul bean-to-bar (de la bob de cacao la tabletă, n.r.), sculpturi şi figurine tematice.
“Ca la fiecare ediţie, avem o serie de gusturi inedite – de la flori la zeamă de varză sau bere – care pot fi degustate doar la Chocolate Saga”, susţine Adina Istrate, organizator al evenimentului.
“Realitatea este că ciocolata românească este spectaculoasă, atât din punct de vedere al lucrării estetice, cât şi atunci când vorbim de gust şi de sănătate. Peste 50% dintre expozanţi aduc în expoziţie produse sănătoase, printre care şi pralina-probiotic, făcută cu zeamă de varză şi lapte fermentat de unul dintre cei mai talentaţi şi premiaţi ciocolatieri români”, adaugă Andreea Ilina, organizator.
Astfel, trenduri dulci de primăvară, ciocolatele Carpaţi şi Dunărea, detronează ciocolata Dubai.
“Dulcinella şi-a propus să depăşească vânzările Dubai cu arome autentic româneşti. Tendinţele actuale în materie de dulciuri sunt aromele florale şi fructate. Ciocolata Dubai a scăzut în cantităţi, lăsând loc maeştrilor pentru alte gusturi inedite”, susţin organizatorii.
Programul târgului va fi de vineri, orele 12:00, până duminică, orele 18:00, iar biletul de intrare costă 20 lei.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.