FacebookTwitterLinkedIn

Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, a produs în primul semestru al anului 2,48 mi­liarde mc de gaze, în creştere cu 4,3% faţă de perioa­da similară a anului trecut.

„Creşterea cu 4,3% a producţiei de gaze naturale, obţinută în primul semestru al anului 2024, faţă de perioada similară a anului 2023, avansul cu 9% al ratei profitului net consolidat, comparativ cu perioada similară a anului anterior şi investiţii importante în valoare de 1,25 miliarde de lei, realizate în această perioadă, reprezentând circa 72% din valoarea investiţii­lor programate, au caracterizat prima jumătate a anului curent“, spune Răzvan Popescu, CEO Romgaz.

Este următoarea creștere de producție a companiei, după cea obținută în prima jumătate a anului 2021, când a reuşit să extragă 2,5 miliarde mc de gaze.

Potrivit raportului semestrial al Romgaz, con­sumul de gaze naturale, estimat la nivel na­ţio­nal pentru S1/2024 a fost de 56 TWh (5,3 mld. mc), cu aproximativ 1% mai mare decât cel înregistrat în S1/2023. Circa 9,3 TWh au fost acoperite cu gaze din import, iar diferenţa de 46,7 TWh cu gaze din intern, la care Romgaz a participat cu livrări de 25,4 TWh (2,4 mld. metri cubi), ceea ce reprezintă 45,3% din consu­mul naţional şi 54,3% din consumul acoperit cu gaze din producţia internă.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.