FacebookTwitterLinkedIn

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat lista fermierilor care au solicitat finanțare pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020).

În urma procesului de evaluare și de selecție, 1.334 de investiții în ferme mici sunt selectate pentru a primi fonduri în valoare totală de 20.010.000 de euro. Totodată, în cadrul acestui Raport, sunt incluse și 256 de proiecte declarate neeligibile, alte 11 cereri de finanțare neconforme și 20 de proiecte care au fost retrase de către solicitanți.

Sprijinul acordat fermierilor prin această linie de finanțare este 100% nerambursabil și are valoarea de 15.000 de euro/ proiect.

Finanțarea pentru dezvoltarea fermelor mici se acordă în baza unui plan de afaceri, în două tranșe: 75% din sprijin la primirea deciziei de finanțare și 25% în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanțare.

Dorin Opreanu, directorul general al AFIR.: Selecția cererilor de finanțare depuse pentru submăsura 6.3, în etapa a treia, încheie practic procesul de evaluare și analiză al tuturor proiectelor depuse până în prezent pentru perioada de tranziție 2021 – 2022.

Această perioadă a însemnat un efort administrativ imens pentru Agenție și, din păcate, un timp de așteptare foarte mare a rezultatelor de către beneficiari, lucru pe care am încercat cu toate resursele disponibile să îl atenuăm.

Ar fi simplu să motivăm faptul că lansarea concomitentă a tuturor liniilor de finanțare în partea a doua a anului 2021 a dus la suprasolicitarea administrativă a AFIR, dar ceea ce contează este faptul că întregul personal a lucrat la toată capacitatea posibilă.

Acești bani europeni, deosebit de importanți, vor putea ajunge la fermierii, procesatorii și antreprenorii din mediul rural românesc, plățile trebuind decontate până la 31 decembrie 2025.”