Succesul începe în minte. Într-o minte clară, mai exact. Doar atunci când suntem pe deplin prezenți, echilibrați și atenți, suntem capabili să generăm idei valoroase, să privim ansamblul cu ochii deschiși, calculat și anticipativ. Cu alte cuvinte, să fim eficienți în ceea ce facem și să ne atingem obiectivele, indiferent cât de ambițioase ar fi acestea.
Lucrurile însă nu mai merg la fel de bine în condiții de stres. Presiunea psihică excesivă epuizează rapid resursele și ne aduce într-o stare de blocaj. De altfel, în societatea modernă, stresul este unul dintre cei mai importanți factori care duc la declanșarea tulburărilor psihoemoționale și psihosomatice, cum ar fi anxietatea, depresia, sindromul de burnout, slăbirea sistemului imunitar, tulburările alimentare și de somn, cele digestive, cardiace sau ale circulației sangvine.
Stresul, cel mai mare sabotor al funcțiilor cognitive
Creativitatea, gândirea limpede, capacitatea de concentrare, de analiză și de luare a deciziilor sunt într-o relație invers proporțională cu stresul. Când acesta este la cote maxime, ele sunt la cote minime. Și asta din cauza cortizolului, așa-numitul „hormon al stresului”. Expunerea prelungită la cortizol cauzează dezechilibre la nivelul sistemului nervos, exprimate, în primul rând, prin deficit de neurotransmițători care influențează luciditatea.
Orice problemă are o soluție
Stresul este o componentă inevitabilă a vieții. Nu se poate altfel. Important este să învățăm să-l gestionăm, pentru a-i limita efectele negative. Un sprijin deosebit găsim în acest sens și din partea lui Bensio StresCalm. Combinație unică de 7 ingrediente active, acest supliment alimentar restabilește echilibrul funcțiilor fizice și psihice, pentru a susține organismul în lupta cu stresul și anxietatea, fără a induce stare de somnolență.
L-teanina contribuie la reducerea stresului și a iritabilității, prin promovarea secreției de serotonină și dopamină, hormoni recunoscuți pentru reglarea stării de bine și a echilibrului emoțional. Studiile au demonstrat că această substanță extrasă din ceaiul verde are efect adaptogen și că, astfel, ajută la controlul stresului, la obținerea și menținerea unui somn odihnitor, dar și la stimularea sistemului imunitar și normalizarea tensiunii arteriale. L-teanina mai face un lucru important pentru combaterea stresului: intensifică activitatea undelor cerebrale alfa. Acest tip de unde induc o stare de calm, totuși dinamică, asociată unei minți liniștite, în stare să îndrepte cu succes atenția atât în exterior, pentru rezolvarea eficientă a situaţiilor de tot felul, dar și în interior, permițând practicarea meditațiilor profunde.
Acidul gama-aminobutiric (GABA) este un neurotransmițător cu acțiune inhibitoare (relaxantă), sintetizat în creier din acidul glutamic, în prezența vitaminei B6. Acesta are rolul de a reduce excitabilitea neuronală, ceea ce favorizează ameliorarea stării psihice. Tocmai de aceea, GABA se dovedește a fi un bun aliat în caz de capacitate de concentrare scăzută, oboseală, senzație de „nod în gât”, iritabilitate și neîncredere în propria persoană.
5-HTP (L-5-hidroxitriptofan), extras din Griffonia simplicifolia, este un aminoacid folosit pentru restabilirea nivelurilor de serotonină la persoanele cu manifestări specifice deficitului de sinteză al acestui neurotransmițător. Supranumită „hormonul fericirii”, serotonina este esențială pentru menținerea stării de bine, dar și pentru susținerea funcțiilor cognitive, așa cum sunt percepția, atenția, memoria, învățarea și gândirea. Un avantaj major al administrării de 5-HTP este că are capacitatea de a pătrunde prin membrana hemato-encefalică. Prin urmare, sinteza serotoninei în sistemul nervos central crește rapid și aceasta începe să-și îndeplinească sarcinile neîntârziat.
Rosavinele și salidrozidele din extractul de rădăcină de rhodiola au efect pozitiv atât asupra corpului, cât și asupra minții, prin creșterea forței fizice, a vitalității și a tonusului psihic. Acestea sporesc producția de adenozin trifosfat (ATP), o moleculă folosită drept „monedă” de toate celulele corpului nostru, pentru obținerea energiei. Pe lângă rolul esențial avut în metabolismul energetic celular, ATP contribuie și la comunicarea neuronală. Astfel, rosavinele și salidrozidele au efect favorabil asupra funcțiilor cognitive, care intră în declin, ca urmare a expunerii prelungite la stres.
Schisandra este o plantă cu acțiune adaptogenă complexă și susține organismul în condiții de stres (fizic, psihic, imunitar, termic etc.), prin echilibrarea nivelului de catecolamine (adrenalină, noradrenalină) și favorizarea sintezei proteinelor de șoc termic. De asemenea, datorită concentrației mari de compuși antioxidanți, schisandra ajută la combaterea efectelor nocive ale radicalilor liberi și scade răspunsul inflamator, care poate fi inițiat și/sau întreținut de episoadele de stes repetate, intense și imprevizibile.
Vitamina B6 sprijină metabolismul energetic și contribuie la funcționarea normală a sistemului nervos, inclusiv în condiții de stres acut sau prelungit. Un studiu publicat în revista „Human Psychopharmacology: Clinical and Experimental” a confirmat prin studii imagistice faptul că administrarea suplimentelor cu vitamina B crește nivelul de GABA la nivel cerebral și conduce la reducerea anxietății.
Acidul folic (vitamina B9) intervine în diviziunea celulară și participă la reducerea oboselii și extenuării.