Prin noul parteneriat, PepsiCo și Grimme și-au propus să pună la dispoziția cultivatorilor de cartofi și a operatorilor de utilaje agricole din întreaga lume o tehnologie de instruire, bazată pe digital twin și realitate virtuală (VR).
PepsiCo și Grimme au dezvoltat o replică digitală a unei mașini de recoltat cartofi, ce reproduce mecanismele interne și setările echipamentului. Aceasta le permite operatorilor să învețe cum să optimizeze performanța utilajului printr-o experiență de instruire interactivă, apropiată de condițiile reale de lucru. Tehnologia poate fi accesată prin intermediul unor ochelari de realitate virtuală, un smartphone sau o tabletă și poate fi pusă la dispoziția oricărei ferme din lume.
Noua colaborare a celor două companii a demarat cu proiecte-pilot în Brazilia și Mexic, în cadrul cărora au fost evaluate nivelurile de deteriorare a cartofilor și performanța operatorilor înainte și după instruire.
„Rezultatele au arătat că instruirea prin intermediul digital twin a dus, în medie, la o creștere de 87% a numărului de cartofi fără urme de lovire și la o reducere de 1,7 ori a deteriorărilor severe, ceea ce a dus la îmbunătățirea calității recoltei și la protejarea producției, prin creșterea performanței operatorilor și optimizarea utilizării echipamentelor. Ochelarii VR și programul de instruire au fost deja introduse în România și Polonia, iar tehnologia a fost prezentată și în cadrul ediției recente a PepsiCo Global Agro University, organizată în Germania, la care au participat fermieri din peste 35 de piețe”, spun reprezentanții PepsiCo.
Potrivit acestora, pe măsură ce soluția se extinde, fermierii care furnizează cartofi către PepsiCo vor avea acces cu prioritate la această formă de instruire. Tehnologia este însă disponibilă și altor utilizatori, în regim neexclusiv.
„Ne propunem să găsim soluții la provocările cu care se confruntă fermierii în fiecare sezon agricol și, în același timp, să asigurăm o aprovizionare sustenabilă cu cartofi de calitate. Prin valorificarea expertizei inginerești a Grimme și a cunoștințelor agronomice ale PepsiCo, am creat un instrument care poate fi utilizat la scară largă și care contribuie la îmbunătățirea calității recoltelor, la susținerea veniturilor fermierilor și la reducerea pierderilor ce pot avea un impact asupra utilizării terenurilor și a emisiilor de carbon”, a declarat Rob Meyers, Vice President, Global Agriculture, PepsiCo.
În 2025, PepsiCo a generat venituri nete de aproape 94 de miliarde de dolari, susținute de un portofoliu de alimente și băuturi care include Lay’s, Doritos, Cheetos, Gatorade, Pepsi-Cola, Mountain Dew, Quaker și SodaStream.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.