FacebookTwitterLinkedIn

PepsiCo, companie de produse alimentare și băuturi, anunță dublarea capacității de producție a fabricii din Popești-Leordeni și transformarea acesteia într-un centru de producție și distribuție de talie europeană.

Investiția de 100 de milioane de dolari a fost anunțată anul trecut și este planificată să fie finalizată în 2024. Aceasta a inclus adăugarea a trei linii de producție operaționale și construirea unui nou depozit automat. De asemenea, au fost implementate îmbunătățiri semnificative în automatizare și a fost elaborat un nou plan de dezvoltare pentru fabrica de snacks PepsiCo.

Fabrica din Popești-Leordeni are în prezent o capacitate de producție anuală de 39.000 de tone și deservește 17 țări: România, Bulgaria, Moldova, Grecia, Cipru, Albania, Muntenegru, Serbia, Croația, Slovenia, Bosnia și Herțegovina, Ungaria, Ucraina, Kosovo, Macedonia de Nord, Cehia și Slovacia.

Radu Berevoescu, General Manager & Senior Commercial Director East Balkans: „Prin investițiile noastre, transformăm PepsiCo Romania într-un centru de producție și distribuție important pentru Europa Centrală și de Sud-Est. Această evoluție reflectă angajamentul nostru pentru sustenabilitate, tehnologie, și dezvoltarea economiei locale. Prin localizarea aproape completă a portofoliului nostru și crearea de locuri de muncă cu o complexitate mai mare, ne propunem să aducem beneficii României și regiunii.”

Odată cu instalarea noilor linii de producție, PepsiCo Romania a localizat aproape în întregime portofoliul său de produse pentru piața românească (Lay’s, Star, Doritos), în proporție de peste 95%. În ceea ce privește depozitul automatizat, acesta va fi inaugurat în prima  jumătate a anului viitor.

PepsiCo își desfășoară activitatea și investește în România de peste 30 de ani. 

În ultimii 10 ani, PepsiCo a investit direct 320 de milioane de dolari în România, susținând dezvoltarea continuă a afacerii sale în țară și consolidându-și rolul de hub regional de producție și distribuție.