Danemarca, Țările de Jos și Suedia oferă restului Europei un model important pentru reforma pensiilor, dar nu și o rețetă care poate fi copiată rapid, aflăm dintr-un nou studiu Bruegel. Cum activele de pensii cresc în timp prin contribuții și randamente, o țară care începe acum nu poate reproduce imediat aceeași bază de capital.
În plus, tranziția de la un sistem pay-as-you-go la unul prefinanțat generează un cost dublu temporar: contribuțiile trebuie să finanțeze în continuare pensiile actualilor pensionari, dar o parte din venituri trebuie direcționată și către economiile generațiilor care vor ieși ulterior la pensie.
Datoria publică, soluție pentru accelerarea reformei?
Pentru statele care dispun de spațiu fiscal, Bruegel analizează posibilitatea unei tranziții accelerate, printr-o contribuție inițială finanțată din datorie publică, echivalentă cu aproximativ 20–25% din PIB. Ideea este ca o injecție de capital să permită acumularea mai rapidă de active, în locul așteptării necesare pentru formarea graduală a fondurilor.
Propunerea vine însă cu riscuri. Împrumuturile publice ar crește imediat, în timp ce beneficiile economice și fiscale ale acumulării de active s-ar materializa pe termen lung. Rezultatul ar depinde de costul datoriei, randamentele investițiilor, comisioanele fondurilor și modul în care ar fi distribuite riscurile între stat, angajatori și participanți. Dacă randamentele sunt sub costul finanțării, avantajul economic poate fi redus sau chiar inversat.
Din acest motiv, autorii nu prezintă soluția ca pe un model universal. Ea ar necesita o evaluare atentă a sustenabilității datoriei și a capacității instituționale a fiecărui stat. Pentru țările cu datorii ridicate sau cu deficite persistente, o asemenea strategie ar putea amplifica vulnerabilitățile fiscale în loc să le reducă.
Ce înseamnă analiza pentru România
Pentru România, concluzia relevantă nu este că sistemul danez, olandez sau suedez poate fi importat integral, ci că reforma pensiilor trebuie analizată simultan din perspectivă demografică, fiscală și financiară. Îmbătrânirea populației și raportul dintre contribuabili și pensionari pun presiune asupra sistemului public, în timp ce veniturile și capacitatea de economisire diferă considerabil de cele din nordul Europei.
Pilonul II, bazat pe acumularea și investirea contribuțiilor individuale, oferă deja României o componentă prefinanțată. Extinderea economisirii pe termen lung, creșterea participării pe piața muncii și dezvoltarea unor mecanisme ocupaționale mai ample ar putea contribui la diversificarea veniturilor la pensionare. Totuși, eficiența unei asemenea direcții depinde de stabilitatea regulilor, costurile administrării, transparența investițiilor și protecția participanților.
O eventuală accelerare a prefinanțării ar trebui să răspundă și unei întrebări de distribuție: cine suportă costul tranziției? Generațiile active ar putea fi nevoite să contribuie atât la plata pensiilor curente, cât și la propriile economii, dacă reforma nu este însoțită de o finanțare sustenabilă. În același timp, reducerea prea rapidă a componentei publice ar putea afecta persoanele cu venituri mici sau cu cariere profesionale întrerupte.
Studiul Bruegel arată că sistemele de pensii cu active mari pot contribui la diversificarea veniturilor la bătrânețe și la dezvoltarea piețelor de capital. Dar rezultatele Danemarcei, Țărilor de Jos și Suediei sunt produsul unor instituții și al unor politici construite pe parcursul mai multor decenii. Pentru România și alte state europene, provocarea este să adapteze principiile — economisire pe termen lung, reguli predictibile și ajustări demografice — fără să ignore costul tranziției și diferențele dintre economii.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.
