FacebookTwitterLinkedIn

PeliPartners a asistat Portland Trust, fondul de investiții având ca parteneri equity pe ARES Management și Bluehouse, în vânzarea complexului de clădiri de birouri Expo Business Park către compania austriacă S Immo.

Vânzarea complexului cu o suprafață închiriabilă de 41.500 de metri pătrați a fost finalizată la sfarșitul lunii mai.

„Ne bucurăm că am putut fi alături de clientul nostru, Portland Trust, într-o nouă vânzare importantă pe piața din România. Tranzacția pe care am încheiat-o arată că piața birourilor din România este în continuare solidă”, a declarat Mădălina Fildan, Senior Associate PeliPartners, într-un comunicat.

Implicarea PeliPartners a presupus asistența extinsă a clientului pe tot parcursul procesului, incluzând redactarea documentelor tranzacției, asistență în negociere și semnare, implementarea condițiilor suspensive, dar și cu privire la finalizarea tranzacției. Echipa PeliPartners a fost formată din Mădălina Fildan și Adelina Iordache.  

Compania imobiliară austriacă S Immo a intrat pe piața românească în 2004 și deține, printer altele, Hotelul Novotel, Centrul Comercial Sun Plaza, ansamblul Sun Offices și mai multe clădiri de birouri.