Legenda fotbalului brazilian Pele, considerat unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, a murit la vârsta de 82 de ani. De-a lungul carierei sale de 21 de ani, Pele a marcat 1.281 de goluri, un record mondial.
A fost singurul jucător care a câștigat de trei ori Cupa Mondială, ridicând trofeul în 1958, 1962 și 1970, și a fost numit Jucătorul Secolului de FIFA, în 2000.
În ultimii ani, Pele a suferit de probleme cu rinichii și prostata și a fost operat de tumoare la colon în septembrie 2021, la Spitalul Albert Einstein din Sao Paulo, după ce cancerul a fost detectat în timpul unor teste de rutină. A fost readmis la spital la sfârșitul lunii noiembrie 2022.
Fiica sa, Kely Nascimento, a ținut fanii la curent cu starea tatălui ei, cu actualizări regulate de la spital, pe rețelele sociale. Joi, ea a postat mesajul: “Tot ceea ce suntem este datorită ție. Te iubim infinit. Odihnește-te în pace”.
Spitalul a confirmat că Pele a murit „ca urmare a progresiei cancerului de colon asociat cu starea sa clinică anterioară”.
Pe contul de Twitter al lui Pele a fost postat un mesaj potrivit căruia „Inspirația și dragostea au marcat călătoria Regelui Pele, care a murit în pace astăzi. Dragoste, dragoste și iubire, pentru totdeauna”.