FacebookTwitterLinkedIn

„Care este artistul tău favorit?” este o întrebare care mi se pune des, de către multă lume: șoferi de taxi, ofițeri de la departamentul de imigrare, chiar și de asistenta care mi-a luat astăzi sânge pentru un control de rutină. Răspunsul meu este același de peste zece ani: Jackson Pollock.

Acest răspuns este adesea întâmpinat cu o reacție de surpriză, argumentele fiind că pânzele lui sunt brute, par nefinisate și dezordonate sau, în unele cazuri, de-a dreptul urâte. Totuși, de fiecare dată când stau în fața unui tablou de-al lui Pollock, am o reacție viscerală, o conexiune emoțională cu artistul: energia explozivă a picturii transcende timpul și spațiul.

Jackson Pollock, Number 1A, 1948, MoMA

Fotografiile după lucrările lui Pollock nu vor putea niciodată să transmită ceea ce pictorul a vrut să exprime. Trebuie să ai pânza în față pentru a aprecia cu adevărat impactul ei vizual. În ceea ce mă privește, oscilez între a privi de aproape, permițând straturilor de vopsea să-mi umple întreg câmpul vizual, și a sta, ceva mai în spate, încercând fără succes să vizualizez urmele de culoare ale artistului, țâșnind direct din tub pe pânza neîntinsă, uneori capacul tubului alunecând, încorporându-se el însuși în amestecul de culori.

Jackson Pollock în studio

„Nu înțeleg” este o altă reacție pe care o întâlnesc adesea. Din acest motiv, expresionismul abstract a fost considerat ca fiind profund intelectualizat. Este vorba de materialitate și proces și, în egală măsură, de respingerea picturii iluzioniste în epoca postbelică, atunci când atrocitățile războiului l-au obligat pe artist să se gândească la scopul artei sale. Această manieră de utilizare a uleiului pe pânză reprezintă pentru artist acceptarea supremă a realității. În mod semnificativ, calitatea „all-over” a picturii lui Pollock se leagă de stilul muraliştilor mexicani precum José Clemente Orozco şi David Alfaro Siqueiros, ale căror lucrări de amploare şi rigoare pasională au influenţat major formarea timpurie a tânărului Jackson Pollock – artistul a participat la un curs pe care Siqueiros l-a organizat la New York în 1936. Însă aceste detalii devin nesemnificative din momentul în care te uiți la lucrare și o lași să te cucerească.

Cati Vlad cu New York VIII, de Hedda Sterne

M-am întors recent la MoMA după ce a fost renovat, prin adăugarea unei aripi noi. M-am îndreptat cu nerăbdare către galeria Pollock, redenumită acum „Action Painting I”, dar pânza eroului meu era față în față cu un tablou necunoscut. Pe eticheta acestuia scria: „New York VIII”, de Hedda Sterne – pictoriță americană, născută în România (1910-2011).

Hedda Sterne

M-am cufundat imediat în pictura lui Sterne de parcă aș fi vizitat pentru prima dată un oraș: unde să merg mai întâi? O „lovitură” de pensulă vibrează pe toată pânza, unduind energic în sus, în jos și după colț. Pensula în sine este nesaturată în pigment și astfel lasă, în rapiditatea sa, un contur voalat. Cu toate acestea, orașul New York există lizibil în pânză, în pensulele verticale dense, negre, strâns împachetate, invocând compactitatea urbanității, sau contururile învolburate care imită complexitatea sistemului de autostrăzi.

Am fost surprinsă de biografia artistei și de emigrarea sa la New York. Născută și crescută la București, cariera artistică a lui Sterne a început ca studentă la Paris, în anul 1930, unde a lucrat mai întâi în atelierul lui Fernand Léger. S-a integrat rapid în cercul suprarealist prin prietenia legată cu pictorul român Victor Brauner și a fugit din Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Sosirea ei la New York i-a schimbat complet perspectiva artistică. Sterne a abandonat în curând stilul ei anterior, descriind Statele Unite ca fiind o țară „mai suprarealistă, mai extraordinară decât orice poate fi imaginat de către suprarealişti”. Pictând mai întâi interiorul înconjurător, cum ar fi aragazul sau baia, Sterne și-a îndreptat apoi atenția către străzile, podurile și autostrăzile înalte din New York.

Nina Leen, Les Irascibles, 1951

O căutare rapidă pe Google a dezvăluit fotografia emblematică „The Irascibles”, realizată de Nina Leen. Aceasta a fost publicată în Life Magazine în anul 1951. În imagine apar optsprezece artiști expresioniști abstracți care, în anul 1950, au redactat o scrisoare deschisă adresată directorului Muzeului Metropolitan de Artă. Prin aceasta protestau față de expoziția „American Painting Today”, pe care o considerau ostilă „artei avansate”, deoarece nu a inclus lucrări ale pictorilor abstracți. În fotografie, Sterne este singura femeie prezentă și poate fi văzută în partea de sus a grupului de pictori, din care făceau parte, printre alții, Mark Rothko, Jackson Pollock, Clyfford Still și Ad Reinhardt. Nu pot să nu fiu inspirată de această femeie misterioasă, aflată și fotografiată la cârma mișcării artistice americane par excellence.