Dacă în alți ani tema principală a PROIECTULUI EDITORIAL SPECIAL AL FORBES ROMÂNIA – Summer Plans – viza obiceiurile și destinațiile de vacanță, anul acesta i-am provocat pe cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din punct de vedere economic și social, deși pentru cei mai mulți dintre noi ar fi trebuit să fie o așteptată revenire la (noua) normalitate.
Va intra afacerea dvs. în vacanță în această perioadă? Sau nu mai este vremea de „vacanțe” în contextul geopolitic, economic și social în care ne aflăm?
Lunile de vară reprezintă o perioadă solicitantă și defavorizată din punct devedere meteorologic, astfel încât activitatea în ferma noastră va fi continuă pentru a putea asigura irigațiile necesare în condiții de secetă. Pe de altă parte, în ultimii 2-3 ani am diversificat producția în fermă și am introdus porumbul de sămânță, o cultură care toata vara are nevoie de o atenție specială. Această cultură trebuie castrată în lunile iunie-iulie și trebuie atent monitorizată pentru a obține rezultatele dorite.
Cele mai întâlnite teme în discuțiile pe care redactorii Forbes România le-au avut de-a lungul acestui an au vizat creșterea inflației, războiul din Ucraina, pandemia, problemele din lanțurile de aprovizionare, lipsa forței de muncă, creșterea explozivă a prețurilor la utilități. Care sunt preocupările dvs. în următoarea perioadă?
În prezent, principala noastră provocare o reprezintă irigațiile, în condițiile în care depindem de infrastructura principală, care deservește aproximativ 80.000 de hectare. Din păcate, nu există garanții că vom avea apă suficientă pe perioada verii, iar o posibilă avarie ne poate afecta producția în mod considerabil. O altă preocupare în această perioadă este legată de creșterea prețurilor, în special al îngrășămintelor. Din fericire, deținem spații de depozitare care ne ajută să gestionăm mai bine stocurile rezultate în urma campaniei de recoltare.
Ce vă îngrijorează, pentru perioada următoare, în domeniul/sectorul în care activați?
Războiul din Ucraina a adus o serie de consecințe pe care până în prezent nu le luam în calcul. O astfel de consecință este scăderea drastică a prețurilor, în condițiile în care Ucraina dorește să vândă cu ardoare. În momentul de față, portul Constanța este plin și nu știm ce se va întâmpla atunci când vom intra la recoltat.
Cum arată planurile dvs. de business pentru finalul acestui an? Dar pentru 2023?
În perioada următoare ne vom concentra să extindem investițiile în irigații, obiectivul nostru fiind să amenajăm încă 400-500 de hectare în acest scop. O altă investiție planificată pentru anul viitor este schimbarea anumitor utilaje și înlocuirea lor cu echipamente moderne, performante, care să ne ajute să eficientizăm producția.