Teatrul, muzica clasică și filmul documentar reunesc, la prima vedere, comunități diferite. Au însă același efect: apropie oamenii, inspiră și deschid perspective noi. Nu întâmplător, Garanti BBVA a ales să susțină, la începutul acestei veri, proiecte care împărtășesc aceeași viziune.
Prima oprire a fost la Craiova, unde teatrul a ieșit din sălile de spectacol și a devenit parte din viața orașului. În calitate de sponsor principal, Garanti BBVA a susținut un eveniment care, de aproape trei decenii, promovează pe scena din România unele dintre cele mai importante nume și producții ale teatrului internațional. Desfășurată în perioada 21–31 mai, ediția din acest an a reunit artiști din peste 70 de țări și a oferit publicului sute de spectacole în Craiova și zona metropolitană.
„Ne-a bucurat să vedem cum, la Craiova, teatrul a depășit granițele sălilor de spectacol și a ajuns în mijlocul comunității. Faptul că publicul l-a putut descoperi în piețe, parcuri și alte spații neconvenționale spune multe despre forța unui astfel de festival și despre capacitatea lui de a aduce cultura mai aproape de oameni”, spune Alexandra Ozkan, Corporate Communication Manager, Garanti BBVA România.
Apoi prima săptămână a lunii iunie a fost dedicată filmului documentar și naturii. Garanti BBVA și-a continuat implicarea alături de LYNX Festival, dedicat fotografiei și filmului documentar de natură, pe care îl susține încă de la prima ediție. Premiul Publicului, oferit de bancă și acordat în urma votului a peste 1.200 de spectatori, a revenit documentarului Cântecul pădurii, care urmărește povestea a trei generații din aceeași familie, unite de pasiunea pentru lumea sălbatică.
„Dincolo de valoarea artistică, filmele prezentate la LYNX Festival au abordat teme esențiale despre natură, biodiversitate și responsabilitatea pe care o avem față de mediul înconjurător. Tocmai această capacitate de a inspira, de a informa și de a schimba perspective face ca acest proiect să fie unul cu adevărat relevant”, afirmă Delia Cioc, Corporate Communication Supervisor, Garanti BBVA România.
„Susținem proiecte care îmbină vizibilitatea cu un impact real în comunitate. Atunci când un festival reușește să inspire, să creeze dialog și să aducă oamenii împreună, știm că este un parteneriat care merită construit pe termen lung.”
Muzica clasică a dat apoi un nou ritm începutului de vară. În calitate de sponsor principal al Filarmonicii „George Enescu”, Garanti BBVA a susținut Athenaeum Summer Festival (13–28 iunie), un eveniment care a propus un program eclectic, de la repertoriul clasic și muzica barocă la jazz, muzică de film și reinterpretări contemporane, conectând publicul cu universul muzicii într-o ambianță estivală.
„Ne dorim ca experiențele culturale să fie cât mai accesibile și să atragă public nou către muzică și artă. Festivaluri precum Athenaeum Summer Festival reușesc să creeze această apropiere într-un mod firesc și autentic. Diversitatea programului este cea care transformă fiecare concert într-o invitație de a descoperi muzica din perspective diferite”, adaugă Delia Cioc.

Foto: FITS
La finalul acestei serii de evenimente, între 19 și 28 iunie, teatrul a revenit în prim-plan, la Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unde Garanti BBVA a fost Sponsor al Diversităţii Culturale. În cadrul festivalului, reprezentanţi ai Garanti BBVA au participat la ceremonia de dezvelire a unei stele pe Aleea Celebrităților, dedicată Margaretei Niculescu, personalitate emblematică a teatrului de animație, omagiată post-mortem în anul Centenarului său. Momentul a continuat la Gala FITS, unde doamna Simona-Mirela Miculescu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, Delegat Permanent al României la UNESCO, a asigurat discursul de laudatio şi a primit distincţia în numele Margaretei Niculescu, de la Alexandra Ozkan.
„Parteneriatul cu FITS este construit în jurul unor valori pe care le împărtășim: deschidere, diversitate culturală și dialog. Este un festival care onorează patrimoniul cultural, dar privește în același timp spre noile generații de creatori”, conchide Alexandra Ozkan.
Privite împreună, aceste evenimente spun aceeași poveste: despre proiecte care nu se încheie odată cu ultima reprezentație, ci continuă să genereze valoare dincolo de scena pe care au prins viață. Pentru Garanti BBVA, astfel de proiecte fac parte dintr-o implicare consecventă, orientată către impact pe termen lung și dezvoltarea unor comunități mai conectate, mai creative și mai responsabile.
*Conținut sponsorizat