Pentru început, căștile Beoplay E8 vor purta semnătura lui Fernando Alonso și se vor numi Fernando Alonso BeoPlay E8 Sport. Cutia de transport a căștilor, care are și rol de stație de încărcare, este de asemenea personalizată cu autograful pilotului. Acesta este primul pas al parteneriatului, urmând ca, în viitorul apropiat, să fie lansată și o ediție limitată a ultraperformantei boxe BeoSound Edge – a cărei denumire va deveni Fernando Alonso BeoSound Edge Limited Edition.
Parte a seriei multiroom audio streaming concept (poate fi sincronizată cu celelalte produse audio B&O), această boxă are un design unic semnat de Michael Anastassiades, și un sunet de o calitate excepțională. BeoSound Edge Limited Edition dispune de un woofer dual de 10 inci, două tweetere mid-range și unul de 0.75 inci, toate controlate de două amplificatoare de Clasa D, pentru a oferi un sunet surround de o putere și o claritate extraordinare. Performanțele boxei sunt amplificate de funcții precum Active Bass Port, care accentuează basul, sau Beam Direction Control, care asigură dispersia optimă a sunetului în încăpere.
Cele două produse cu autograful campionului de Formula 1 vor fi disponibile pe piață de la jumătatea lunii septembrie. Căștile vor fi produse într-o serie limitată la 66 de bucăți (numărul pe care îl are spaniolul în cursa Indianapolis 500) și vor costa 400 de euro, în timp ce boxa va fi limitată la 14 exemplare – acesta fiind numărul norocos al lui Alonso – și va costa 3600 de euro.
Foto: Bang & Olufsen