FacebookTwitterLinkedIn

Bugetul de stat pentru anul 2023 a primit miercuri votul final în Parlament, la mai puţin de o săptămână de la aprobarea de către Guvern. Documentul prevede o creştere economică de 2,8% din Produsul Intern Brut (PIB) şi o rată anuală a inflaţiei de 8% la finalul lui 2023.

Procedura legislativă s-a derulat rapid, cu susţinerea deputaţilor şi senatorilor din coaliţia de guvernare, iar documentul diferă foarte puţin de forma proiectului în care a fost prezentat, fiind admise doar câteva amendamente, notează RRA.

Deficitul va fi în scădere, de la 80 de miliarde de lei în acest an la 68,2 miliarde de lei. Sunt prevăzute inclusiv majorarea pensiilor cu 12,5%, creşterea salariului minim pe economie la 3.000 de lei şi acordarea de ajutoare financiare persoanelor cu venituri mici.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că bugetul este unul realist şi echilibrat, iar preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a precizat că adoptarea în Parlament a bugetului vine inclusiv în sprijinul autorităţilor locale.

Opoziţia a criticat proiectul de buget, despre care liderul USR, Cătălin Drulă, a spus că este unul inflaţionist, construit pe creşteri de taxe. 

Legea bugetului de stat şi a bugetului pentru asigurările sociale de stat va fi transmisă preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.