80% din obiceiurile fiecăruia dintre noi se formează în copilărie, susțin psihologii. Copilul asimilează ca un burete tot ceea ce se petrece în jur, iar tot ce învățăm atunci, în cei șapte ani de acasă, își pune amprenta asupra comportamentului, obiceiurilor, reacțiilor noastre emoționale. De câte ori nu spunem, referindu-ne la un copil care repetă lucruri învățate de la părinți: „Așchia nu sare departe de trunchi…”
Ce înveți de mic în familie? O mulțime de lucruri, printre care și un fel de alfabet al comportamentului de mai târziu. Cel mai simplu exemplu este ce și cât mănânci. Numărul adolescenților obezi ar fi mult mai mic dacă, pe de o parte, părinții ar supraveghea mai atent modul în care tinerii se alimentează și, pe de altă parte, dacă adulții ar fi un model de comportament alimentar. Pentru că, oricâte restricții ar avea, copiii vor copia, de fapt, ce văd în familie, nu numai în privința alimentației, ci în tot ce înseamnă obiceiuri, mentalități, stil de viață, hobby-uri. De aceea, adulții joacă un rol hotărâtor în modul cum vor trăi copiii lor, cum vor gândi, cum vor socializa și cum vor fi de implicați în activitățile de orice fel.
Nu face tu ceea ce-i interzici lui!
Par banale toate aceste lucruri despre felul în care copiii ne copiază pe noi, adulții? Nu e deloc așa. Și iată exemplul cel mai la îndemână: părinții se plâng că nu-i pot desprinde pe cei mici de tabletă, calculator, telefon, televizor, dar… ei stau ore în șir cu telefonul în mână, urmărind ce mai e nou pe rețelele de socializare. Extrapolând, dragi părinți, voi sunteți oglinda în care puteți vedea cum vor fi copiii voștri la vârsta maturității: sedentari sau iubitori de mișcare, grași sau slabi, veseli și optimiști sau anxioși și inadaptabili.
Ce văd copiii la noi?
Greu de dat lista tuturor gesturilor, obiceiurilor, comportamentelor, dintr-o familie. De aceea, să recurgem la un tablou care apare în multe case: părintele obosit și plictisit, care, după ce vine de la birou, ia o masă copioasă, se așază în fața unui ecran, chiar dacă cel mic ar vrea să iasă în parc. Sau părintele care nu găsește normal să „sacrifice” o duminică ori un meci de fotbal ca să meargă la o activitate dorită de copil. Dar, pentru că tot vorbeam de exemplul personal, cel mai bun mijloc de a conecta copiii la o activitate de familie este exemplul personal. Citim împreună, mergem la spectacole, la sport, la plimbare, gătim, povestim, ne ajutăm unii pe alții, ne respectăm și ne manifestăm empatia.
Un copil necomunicativ? Oare de ce?
În familiile în care există copii de vârsta școlară, comunicarea trebuie să fie preocuparea cea mai importantă, atenționează psihologii. În cele mai multe familii însă, ambii părinți muncesc mai mult de opt ore pe zi, comunică puțin și pe apucate, iar cei mici rămân acasă cu alte persoane, cărora nu le pot spune micile lor necazuri. Astfel, în lipsa comunicării, copii ajung să-și reprime sentimentele, iar acest lucru își pune amprenta asupra dezvoltării lor. Un motiv suficient pentru a-i îndemna pe părinți să valorifice orice prilej de a vorbi cu ei, de a-i stimula să-și comunice emoțiile, dorințele, lucrurile care îi supără.
Familia, punct de sprijin
Specialiștii susțin că obiceiul de a lua mesele în familie sunt momentele cele mai bune pentru comunicare. Atunci se creează atmosfera de bună dispoziție, de comuniune care îi îndeamnă pe micuți să împărtășească lucruri despre ei, întâmplări, aspirații, neliniști. De asemenea, mesele luate în familie le dă copiilor sentimentul de siguranță, stabilitate, comuniune.
Cele mai multe greșeli ale părinților sunt însă legate de comunicarea cu adolescenții. Pentru că această atât de des invocată comunicare se exersează mult mai devreme, din primii ani de viață. Prin urmare, iată un sfat pentru părinții foarte ocupați: indiferent de vârsta copilului, el are nevoie de timpul petrecut cu mami și tati. Dacă nu se întâmplă asta, sfătuitorii și confidenții lui vor fi membrii anturajului, buni sau răi. Ei vor înlocui influența benefică a familiei.
Pasiunea pentru sport se „copiază”
Sportul, mișcarea în aer liber, trebuie să facă parte din viața fiecăruia încă din copilărie. Dar ce faci, dacă ești copilul unei familii sedentare? Modelul părinților reprezintă un factor important pentru combaterea sedentarismului şi, implicit, a multor probleme de sănătate. Iar în cazul copiilor, mișcarea îi ajută să se dezvolte armonios, să cunoască lumea, să dezvolte încrederea în sine, dorința de cunoaștere și de autocunoaștere, curajul, perseverența . De aceea, obișnuinţa de a face orice activitate fizică trebuie deprinsă din primii ani de viață.
