Într-o lume „ultra“ modernă cu ecrane și gadget-uri de jur împrejur, dar – mai ales – cu tot soiul de promisiuni fascinate și amenințări pe măsură, ne întrebăm (firește!) cum o fi cel mai bine, sănătos sau corect să „construim“ relația copiilor cu tehnologia. Frumoasă întrebare, complicat răspuns! Prin urmare, vă invităm să vă inspirați din experiența „din casă“ a invitaților noștri. de Tina Solonaru
Ioana Chicet-Macoveiciuc (Prințesa Urbană) – jurnalistă & autoare de carte și de blog: „Copiii noștri au primit acces la desene animate după patru ani“
„Copiii noștri (acum 8, respectiv 10 ani) au primit acces la desene animate destul de târziu, după patru ani. Am preferat să descopere lumea în primii ani fără ecrane, dar cu explorat natura, mers pe munte, jucat cu bețe, timp cu noi și cu prietenii lor. Acum nu au telefoane sau tablete proprii, dar au voie 30 de minute pe zi la filme (alegem împreună ce) în timpul săptămânii și 90 de minute în zilele de weekend, dacă nu călătorim. Fetița nu e interesată de jocuri sau alte activități la ecran, petrece mult timp afară, jucându-se în cartier cu prietenii, explorând, observând păsări. Băiatul e pasionat de modelare 3D și programare, petrece în jur de două ore zilnic cu aplicațiile de animație sau proiectare pe laptop, dacă nu avem alte planuri sau activități. Nu se joacă în rețea, nu stau pe youtube. Când vor dori să încerce jocuri video, vom alege împreună variante potrivite pentru vârsta lor și vor stabili împreună timpul optim zilnic pentru ele. Am încredere că am construit împreună o relație deschisă și relaxată.”
Marius Constantinescu, jurnalist TV: „Can I phone a bit?“
„Inevitabilă. Relația unui copil cu tehnologia este, astăzi, inevitabilă. Iar cum noi nu suntem mai cu stea în frunte decât alții, și copila noastră fredonează cu nasul în telefon în timp ce eu scriu aceste rânduri.
„Can I phone a bit?“ e întrebarea care se ițește așa, compensatoriu, după ce a citit mai multe pagini, a desenat mai multe schițe sau a mers la o plimbare prelungă. Da, în engleză, care, nu doar în generația lor, este limba comunicării par excellence, mai ales în lumea virtuală adunată în dreptunghiul mereu viu, mereu inepuizabil, ca o prelungire a mâinilor.
Să ne înțelegem. Acest „a bit“ are hotare foarte laxe și s-ar putea dilata lejer pe jumătate de zi. Aici intervenim noi, părinții desueți, care pledăm și pentru cărți, filme sau distracții outdoor. Telefonul e hrăpăreț și ne înghite inclusiv pe noi, ditai adulții, în labirintul lui adictiv. Inclusiv noi ne smulgem din tentaculele lui colorate și înșelătoare cu un vag sentiment de vinovăție, pe care îl văd oglindit în ochii copilei mele de unsprezece ani, atunci când unul dintre noi spune „Maria, gata, trebuie să mai faci și altceva“. Pe de altă parte, măcar știm ce face. Hrănește și încercuiește padocurile unor dinozauri. Sau desenează, cu niște progrămele care ar fi fost ca pogorâte din ceruri pe vremea tinereții noastre. Și, cel mai adesea, montează. Face clipuri, trailere, generice și, când are vreme să se desfășoare, episoade întregi din seriile ei cu lupi și dragoni. Visează să fie Youtube-riță cu propriile ei canale (noi tot avansăm vârsta minimă la care să poată avea dreptul), alcătuiește povești complicate cărora ea le dă voce și cursivitate vizuală. Să spun că e șeptară, aș minți: montează pe muzică, taie îndrăzneț și creativ, ilustrează, simte ritmul imaginilor, individualizează personaje și le conferă relief și pondere narativă. Din acest punct de vedere, cred că telefonul a făcut mai mult decât am recunoaște cu mâna pe inimă.
Problema rămâne „a bit“. Eu încă sunt adeptul copilăriei trăite afară, al verilor lungi și fierbinți în mișcare perpetuă. Copilăria copiilor noștri, însă, e una în care mașinile au ocupat fostele locuri de joacă, în care parcurile sunt mai aglomerate decât gările, iar prieteniile se trăiesc mai ales intermediate de aceeași tehnologie. Ceea ce face ca, în această nouă ordine, copilul „a bit“ anacronic să fiu eu.“
Andreea Soare, coregraf și regizor la Opera Comică pentru Copii: „Antidotul pentru online înseamnă multă creativitate, muncă și energie în offline“
De când am născut-o pe Zoe, nu a fost zi în care să nu fiu fericită și la finalul căreia să nu mă simt epuizată. Și fizic, și psihic. Motivul este simplu: de dimineața și până seara caut și găsesc provocări, feluri inedite de a ne petrece timpul, metode cât mai diversificate de a experimenta și de a învăța împreună, de a ne juca, de a descoperi și de a o pune în situații absolut noi pe fiica mea. Zâmbesc, râd împreună cu ea și sunt uimită de evoluția ei zilnică. Toate acestea consumă mai multă energie decât mi-aș fi imaginat, dar sunt bucuroasă și mândră de fiecare clipă în care Zoe face câte un pas în viață.
De fiecare dată când citesc despre această problemă a online-ului folosit în exces de către copiii mici, mă mir oarecum, pentru că în familia noastră ea nu există. Pur și simplu nu avem timp de așa ceva. Aici este răspunsul întrebării. Antidotul pentru online înseamnă multă creativitate, muncă și energie în offline.
Ahh, scuze! Există o excepție. Pentru siguranța amândurora, când suntem doar noi două în mașină și ne deplasăm, îi pun desene animate, ceea ce pe ea o fascinează pentru că vede foarte rar ecranul, iar pe mine mă lasă să fiu atentă la drum.
P.S. Și, desigur, folosim online-ul pentru camera video din camera ei, cu ajutorul căreia se face auzită atunci când se trezește.
Ani Crețu, actriță Teatrul Ion Creangă: „Facem activități în afara casei care îi umplu timpul“
Sunt foarte bucuroasă că Revista Forbes abordează astfel de subiecte,
întrucât sunt una dintre mamele care a pus wi-fi în casă abia în anul 2021.
De aproximativ 6 luni, băiatul meu de 9 ani și jumătate are acces la laptop exclusiv pentru cursul online de limba engleză și atât, iar cursul durează 30 de minute și are loc de 2 ori pe săptămână.
Din luna ianuarie 2022 a făcut cunoștință la școală cu jocul Roblox pe care l-am instalat pe telefonul meu și se joacă doar jumătate de oră în weekend sau dacă ne însoțește pe noi în locuri unde nu sunt alți copii cu care să socializeze. Nu are tabletă (nu avem în casă), nu are telefon, ci doar un ceas de mână cu număr, de pe care poate suna, și pe care-l folosește la școală pentru a comunica strictul necesar.
Avem nenumărate activități în afara casei, sport, plimbări, cărți care îi umplu timpul. Consider că are tot timpul înainte pentru a descoperi viața inactivă a internetului și a gadgeturilor.