FacebookTwitterLinkedIn

Ediția lunii octombrie a îndrăgitei emisiuni online „Părinte, încotro?” a fost dedicată unui subiect valoros – educația antreprenorială și financiară în dezvoltarea copiilor. Practic, am vorbit pe îndelete despre cum construim copiilor mentalități sănătoase despre bani alături de invitații noștri speciali: Corneliu Ionescu (Trainer și Coach financiar Banometru), Carmen Ciulian (Expert în Asigurări de Viață Eurolife FFH Asigurări România) și Corina Dogaru – Founder & Designer Anoucka.

„Educația financiară poate fi privită ca un instrument de dezvoltare personală”, Corneliu Ionescu – Trainer și Coach financiar Banometru

Ce înseamnă, de fapt, educație financiară și care este rolul ei în formarea viitorului adult? Răspunsul e de la simplu la complex. Domnul Corneliu Ionescu definește educația financiară ca pe un cumul de informații, abilități și atitudini pe care o persoană trebuie să le dezvolte pentru a putea trăi așa cum își dorește. De la a ști cum arată banii din țara în care locuiești sau în care călătorești și până la a planifica venituri și cheltuieli, a economisi și a investi – totul ține de educație financiară.

Mai mult decât atât, educația financiară și, în special, partea de analiză a cheltuielilor, poate fi privită ca un instrument de dezvoltare personală. Dacă bugetul îmi arată cine îmi doresc eu să fiu, evidența cheltuielilor îmi arată cine sunt de fapt, oferindu-mi posibilitatea să iau măsuri: fie să mă împac cu ideea că nu sunt (încă) cine mă imaginez sau să văd care sunt obiceiurile pe care trebuie să le schimb în așa fel încât să devin persoana care îmi doresc să fiu.

Despre bani le putem vorbi copiilor fără jenă de la vârste cât mai mici, implicându-i în tot felul de jocuri educative care să le dezvolte abilitățile financiare și, implicit, autonomia, simțul responsabilității, cumpătarea. Este important să le susținem ideile și inițiativele, să le fim aproape și să le oferim timp de calitate. Un alt aspect-cheie de care ar trebui să ținem cont: serviciile care sunt legate strict de existența copiilor (precum făcutul patului, spălatul pe dinți sau strânsul jucăriilor) nu trebuie plătite și, nicidecum, să nu-i recompensăm cu bani pentru lipsa noastră de lângă ei. 

Copiii au tendința să copieze ceea ce fac adulții și mai puțin ceea ce spun. Prin urmare, este important ca noi – părinții – să avem obiceiuri și comportamente responsabile din punct de vedere financiar. Dacă eu fac cumpărături compulsive, este evident că și copilul va face la fel. Dacă îl implic în administrarea casei, risc să trezesc salvatorul din el, dar măcar va fi mai disciplinat. Prin urmare, „partea de consecințe trebuie educată, iar obiectivele pe termen lung să fie transformate în obiective pe termen mai scurt și, preferabil, să fie ancorate în viața reală a copilului”, este de părere dl Corneliu Ionescu, Trainer și Coach financiar Banometru.

„Este important ca un copil să înțeleagă cum se fac banii, cum se păstrează, cum se investesc”, Carmen Ciulian – Expert în Asigurări de Viață Eurolife FFH Asigurări România

Din perspectiva consultanților de asigurări, este important ca un copil să înțeleagă cum se fac banii, cum se păstrează și cum se investesc. Și mare atenție la convingerile pe care le transmiteți celor mici! Nu, banii nu sunt „ochiul dracului”, așa cum spune proverbul. Copiii au nevoie să fie ajutați de mici să conștientizeze că banii sunt necesari în lumea modernă în care trăim și că nu cad din cer; că e nevoie de muncă pentru a-i câștiga și că e sănătos să-i folosești cu responsabilitate.

Totodată, educația financiară oferă lecții valoroase despre autodisciplină, responsabilitate, organizare, filantropie și generozitate, este de părere dna Carmen Ciulian. Învățându-i valoarea economisirii, copiii pot descoperi beneficiile „recompensei întârziate”, evitându-se astfel cumpărăturile impulsive. În egală măsură, este important să-i lăsăm să greșească, pentru a crea acele oportunități de învățare. O situație în care copilul își cheltuie nechibzuit toți banii din pușculiță, de exemplu, îl poate ajuta să se convingă că e nevoie să fie mai organizat și mai riguros în ceea ce și-a propus.

Dna Carmen Ciulian ne încurajează să le vorbim copiilor despre asigurări. Despre investiții și despre cum le putem folosi în viața de zi cu zi. Folosind exemple concrete, copiii vor înțelege mai ușor care sunt beneficiile unor comportamente prevăzătoare atât de importante în gestionarea banilor. De exemplu, le putem explica cum ne protejează casa și bugetul o asigurare de locuință; sau, dacă am cumpăra bilete la teatru și se întâmplă să nu ajungem din cauza unei răceli, cum poate asigurarea de la Eurolife FFH să ne despăgubească cu 90% din costul acelor bilete.

Pe copiii mai mari îi putem implica deja în discuții despre planurile de studii. La Eurolife FFH, un plan de studii poate fi făcut de la nașterea copilului – printr-un contract pe minimum 7 ani și maximum 20 ani, iar la final de contract, banii pot fi folosiți pentru orice vis al copilului, fie că vorbim despre urmarea unor studii la o universitate de prestigiu, pornirea unei afaceri sau susținerea unei pasiuni. Pe site-ul Eurolife FFH se poate face o simulare sau, altfel spus, un exercițiu interesant de stabilire a efortului financiar – constant și în timp – pentru planul de economisire necesar studiilor. În plus, asigurarea Eurolife FFH prevede o serie de clauze de protecție atât pentru părinte, cât și pentru copil. Toate detaliile le găsiți pe www.eurolife-asigurari.ro.

„Cred că marii antreprenori ai viitorului sunt micii noștri copii de astăzi”, Corina Dogaru – Founder & Designer Anoucka

Corina Dogaru este mămică antreprenor cu două business-uri frumoase inspirate de copiii săi Anya și Robin. Evident, și în familia lor există discuții despre viitor și despre ce vrei să te faci când vei fi mare. „Robin își dorește să devină scriitor și să scrie varianta lui proprie a amintirilor din copilărie, iar Anya, azi, vrea să devină zebră, mâine vrea să devină mamă ca mine, poimâine – poate – vânător de licurici. În acest moment, sunt mai puțin interesați de business-ul pe care îl conduc, pentru că – probabil – îl asociază cu noțiunea de nu am timp”, ne povestește Corina. Ea îi susține necondiționat și îi încurajează să viseze și să își urmeze visurile, ajutându-i în egală măsură să înțeleagă valoarea banilor, a cumpătării, a responsabilității prin diferite exerciții și asocieri jucăușe, discuții legate de moft și necesitate, mers la shopping împreună.

Am întrebat-o pe Corina care ar fi – din punctul ei de vedere – ingredientele esențiale în formarea viitorul antreprenor, iar răspunsul ei s-a axat pe câteva lecții-cheie, și anume: lecția răbdării, lecția perseverenței, lecția normalizării eșecului și lecția modestiei, valabile în orice mediu antreprenorial.

„Copiii, în general, se nasc cu un potențial antreprenorial imens. Ei se raportează extrem de sincer la ceea ce fac, sunt foarte deschiși spre idealuri, au idei extraordinare. Eu cred că marii antreprenori ai viitorului sunt micii noștri copii de astăzi.”, este de părere Corina Dogaru – Founder & Designer Anoucka.

MULȚUMIM speakerilor pentru schimbul de informații și partenerilor acestei ediții. Emisiunea „Părinte, încotro?” – Educația antreprenorială și financiară a copiilor poate fi urmărită pe pagina de Facebook Forbes Kids România, în secțiunea Video.

_________________

Parteneri strategici: Automobile Bavaria, Carrefour, TEX, TEILOR, ELI Parks, tbi bank

Partener gold: Eurolife FFH Asigurări România

Parteneri silver: Editura DPH – Didactica Publishing House, Asociația Educație pentru suflet