FacebookTwitterLinkedIn
Foto: Mediafax Foto/Alexandru Hojda

Lansarea noului parchet nu se produce însă fără obstacole. Prevăzută iniţial să aibă loc la sfârşitul lui 2020, aceasta a trebuit să fie amânată în special pentru că cele 22 de state participante au întârziat în desemnarea procurorilor delegaţi. Două dintre ele nu au făcut acest lucru nici până în prezent: Slovenia şi Finlanda, notează Agerpres.

Parchetul European, condus de fosta şefă a parchetului anticorupţie român, Laura Codruţa Kovesi, va fi „complet independent faţă de Comisie, celelalte instituţii şi organe ale UE, precum şi faţă de statele membre”.

Această instanţă supranaţională va avea drept sarcină anchetarea şi urmărirea în justiţie a autorilor de infracţiuni care aduc atingere bugetului UE. O putere inedită, de care nu dispunea Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF).