FacebookTwitterLinkedIn

Joi a fost operaționalizat noul sistem de parcare de la Aeroportul Internațional Henri Coandă București aferent parcărilor Plecări și Termen lung. Utilizatorii acestor parcări au la dispoziție un sistem modern cu eliberatoare / cititoare de tichete de parcare, care include și POS, precum și funcția LPR de recunoaștere a numărului de înmatriculare.

Modernizarea parcărilor de la AIHCB face obiectul programului de investiții „Modernizare Sistem Parcări AIHCB”, început pe 15.05.2021 și prevăzut a se încheia în iunie 2023. În prezent, programul de investiții este finalizat în proporție de 85%. Valoarea contractului de proiectare și execuție încheiat cu ALTIMATE SA are valoarea de 3.042.488,34 euro (fără TVA).

La finalizarea proiectului, plata parcării va putea fi efectuată și printr-o aplicație mobilă, dar și prin SMS. În prezent, parcarea poate fi achitată cu numerar sau card bancar, fie la unul dintre cele 16 automate de plată instalate în parcările Sosiri, Plecări și Termen Lung, fie la cele două puncte de încasare cu operator (amplasate în Terminalul Plecări Extindere și pe culoarul de legătură dintre Plecări și Sosiri), precum și, cu cardul, direct la POS-urile de la terminalele de ieșire din parcări. În luna decembrie 2021 a fost operaționalizat sistemul de parcare aferent Parcării Sosiri.

Aeroportul Internațional Henri Coandă București dispune în prezent de un număr de 1793 locuri de parcare publică, repartizate în Parcare Plecări (437 locuri), Parcare Sosiri (588 locuri) și Parcări Termen lung (768 locuri).