FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit detaliilor prezentate în cadrul unei întâlniri cu piața de cablu din România, organizată la 18 octombrie la Poiana Brașov de distribuitorul Tematic Cable, noua televiziune va difuza filme de toate genurile, inclusiv peste 150 din cele mai bune titluri Paramount din toate timpurile, filme de categoria „A” ale studiourilor majore americane din ultimii 20 de ani, dar și filme europene.

Televiziunea va fi subtitrată în limba Română și se va distribui în sistem pay-tv cu o taxă pe abonat colectată de rețelele de distribuție.

Viacom International Media Network (VIMN) este unul dintre cele mai mari branduri de entertainment din lume. În România, cele mai cunoscute televiziuni ale companiei sunt MTV, VH1, Nickelodeon și Comedy Central Extra, pentru ultimele două fiind recent anunțată extinderea distribuției pe platforma Digi a RCS & RDS.

Distribuția televiziunilor este asigurată de Tematic Cable. De asemenea, Grupul Pro TV SA realizează și distribuie pentru Viacom varianta locală a televiziunii MTV România.