Slujba din Duminica Floriilor a fost ţinută dintr-un altar auxiliar celui pe care Suveranul Pontif îl foloseşte de regulă. Au participate aproximativ 20 de persoane – călugăriţe, autoare şi un mic cor.
În timpul ceremoniei, care a fost transmisă de televiziuni din întreaga lume, Papa Francisc a spus: „Tragedia pe care o trăim ne cheamă să luăm în serios lucrurile care sunt serioase şi să nu fim prinşi în cele care contează mai puţin; să redescoperim că viaţa nu e folositoare dacă nu este folosită pentru a-i ajuta pe alţii. Pentru că viaţa este măsurată de dragoste”, conform News.ro.
„Să întindem mâna celor care suferă şi au cea mai mare nevoie. Să nu ne îngrijim de ce ne lipseşte, ci de ce bine putem face pentru alţii”, a mai spus Suveranul Pontif.
Vaticanul este închis de câteva săptămâni din cauza epidemiei de Covid-19 din Italia.
Ceremoniile din următoare săptămână vor fi oficiate de Papa Francisc în Bazilica Sfântul Petru, fără prezenţa credincioşilor.