Perioadele de lockdown din pandemie au încurajat românii să-și redirecționeze nu doar atenția, ci și bugetele către reamenajarea locuinței.
În ultimii 2 ani și jumătate, consumatorii au decis să cheltuie mult mai mult pe redecorarea locuițelor proprii. Cum s-a simțit acest trend în evoluția business-urilor antreprenorii care activează în acest sector?
În anul pandemic 2020, companiile mari din industria de amenajări interioare, de la bricolaj la DIY, au înregistrat creșteri şi cu peste 100%. În același timp, vorbim și despre o dinamică pozitivă și în ceea ce privește evoluția afacerilor jucătorilor mai mici. Printre aceștia se numără și business-ul The EDIT.
Afacerea a fost pusă pe roate în anul 2019 de Irina Pogonaru, designer de interior și Magda Staicu, Marketing & Sales Executive, două prietene care împărtășesc pasiunea pentru design și antreprenoriat. Irina și-a construit universul profesional la intersecția dintre design și antreprenoriat. După studii la Istituto Marangoni din Milano și KLC School of Design din Londra, a lucrat în studio-ul londonez al designer-ului de interior Natalia Miyar, iar proiectele ei au fost publicate în Vogue Living sau The New York Times. Asta în timp ce Magda și-a adus aportul în business prin experiență vastă din zona de management comercial internațional, fiind la bază expert în marketing și vânzări.
Timp de trei ani business-ul celor două antreprenoare s-a regăsit doar în mediul digital, asta până în luna septembrie a lui 2022, atunci când au decis să deschidă primul lor magazin în București. Ceea ce le-a dat curaj să treacă la acest pas a fost însăși perioada pandemică, care a favorizat mai mult ca orice, accelerarea comerțului online, și implicit creșterea vânzărilor în segmentul de amenajare a locuințelor.
„În acest context, am ales cu prudență, dar și curaj să ne asumăm obiective strategice de creștere pe termen lung. The EDIT și-a triplat cifra de afaceri în fiecare an, iar rezultatele ne-au încurajat să lansăm concept store-ul, ce reprezintă pentru noi o materializare fizică a esteticii brandului lansat online în 2019”, mărturisește pentru Forbes România Magda Staicu, Marketing & Sales Executive.
Magazinul, spune Magda Staicu, a fost conceput mai mult ca un spațiu de networking pentru pentru comunitatea de iubitori de design: arhitecți, designeri de interior și clienți.
„Showroom-ul este amplasat într-o clădire de 400 de metri pătrați din centrul Bucureștiului, renovată în ultimii doi ani printr-o investiție de aproximativ un milion de euro, fiind primul proiect de acest tip din Capitală. Arhitectura de interior este semnată de arhitectul Bogdan Ciocodeica, iar direcția creativă îmi aparține. Conceput ca un spațiu de locuit, magazinul expune o selecție curatoriată de peste 1.000 de piese de mobilier, corpuri de iluminat, decorațiuni, obiecte de design, accesorii create de branduri europene consacrate – printre care GUBI, &Tradition, HAY și MENU, dar și de studiouri de design emergente”, a punctat pentru Forbes România și Irina Pogonaru.
Planurile celor două antreprenoare nu se opresc aici. Și pe bună dreptate, mai ales dacă privim către piața în sine care se află într-un proces de dezvoltare accelerată. Mai mult, antreprenorii care activează în acest sector susțin că din punct de vedere comercial, România reprezintă o piață interesantă ce oferă clienților variante potrivite atât din prisma bugetelor, dar și din perspectiva viziunii acestora despre estetică și funcționalitate.
„Avem, pe de o parte, marile branduri de amenajare a locuinței ce promit să ofere confort, design atractiv și funcționalitate la prețuri mici și ale căror piese sunt standardizate și produse în volume mari, apoi avem magazine ce oferă piese de design care se încadrează în tendințe, cu prețuri mai mari decât cele mainstream. Iar de altă parte avem și branduri precum al nostru, cu un concept unic în România ce propune un univers estetic coerent, de inspirație preponderent daneză, care susține ideea că oamenii și spațiile se pot conecta prin design pentru o viață mai frumoasă și mai confortabilă”, afirmă designerul de interior, Irina Pogonaru.
Analiștii financiari se așteaptă ca în 2022, cel puțin piața locală de bricolaj să atingă un record istoric de vânzări, pe fondul creșterii interesului românilor pentru sectorul do-it-yourself, amenajarea locuințelor și reducerea consumului energetic.
Conform statisticilor companiei specializate în furnizarea de servicii de consultanță strategică și de dezvoltare pentru mediul de afaceri și administrația publică centrală și locală, Frames, dacă în anul 2010, sectorul de bricolaj raporta o cifră de afaceri de 3,2 miliarde de lei, în 2020, acesta a ajuns la 15,7 miliarde de lei, iar estimările privind anul 2022 indică un nivel de 18 miliarde de lei.
De asemenea, profitabilitatea sectorului ar putea marca un record de peste 2 miliarde de lei.
SURSA: FRAMES
Privind către cele mai căutate obiecte destinate amenajării locuințelor în această perioadă, Magda Staicu enumeră printre cele mai apreciate: accesoriile electrice, produsele pentru baie sau bucătărie, dar și corpurile de iluminat.
„Odată cu deschiderea magazinului fizic, observăm o mutare a interesului și către piese mai mari de mobilier, precum canapele sau mese și scaune de dining”, susține antreprenoarea.
În prezent business-ul The EDIT reprezintă peste 50 de producători din industria de design cu precădere din Danemarca, dar și din Suedia, Italia și Franța. Cele mai recente investiții la care au apelat Irina Pogonaru și Magda Staicu au vizat amenajarea clădirii în care se află astăzi magazinul The EDIT. Valoarea pieselor pe care acestea le dețin în acest moment în concept store depășește suma de 500.000 de lei.
„În viitorul apropiat vom avea ca focus investiții consistente în expansiunea depozitului central și implementarea unor noi sisteme logistice. De asemenea, vom avea în vedere rotația pieselor din showroom pentru a imprima dinamica spațiului și a-i inspira în permanență pe clienții noștri cu propuneri noi de amenajare”, subliniază Magda Staicu.
Pentru acest an, cele două antreprenoare anticipează o creştere a costurilor materiei prime, și în special întârzieri pe lanţul de distribuţie. În acest context, acestea au decis să se canalizeze pe monitorizarea termenelor de livrare pentru un comportament transparent și proactiv în ceea ce privește informarea clienților.
Totodată, și-au propus să continue cu dezvoltarea accelerată a portofoliului în sinergie cu optimizarea nivelului de stoc.