FacebookTwitterLinkedIn

Dezvoltatorul imobiliar P3 Logistic Parks (“P3”) a încheiat, în România, în primele nouă luni ale acestui an, tranzacții pentru 78.000 mp de spații logistice și de birouri. Din totalul tranzacțiilor, 34% sunt contracte noi pe termen lung (26.533 mp), iar două treimi sunt contracte pe termen scurt sau prelungiri ale contractelor existente (51.505 mp). 

Printre proiectele pe care dezvoltatorul le-a derulat în această perioadă pe plan local se numără finalizarea spațiilor de cazare din cadrul Bucharest A1 Park, ce completează seria de facilități suplimentare din parc. De asemenea, P3 intră pe un nou segment de activitate, cel de logistică urbană. Compania a achiziționat anul acesta un teren intravilan de aproximativ 4 hectare în zona de est a Bucureștiului, în interiorul centurii, unde intenționează să dezvolte un depozit de 18.000 mp.

„2022 a fost un an foarte bun din perspectiva dinamicii pieței. În continuare, ponderea cea mai mare în discuțiile pe care le avem cu clienții o au companiile de logistică, urmate de retaileri și distribuitori. Deși la nivelul volumului de tranzacții nu am resimțit un impact negativ, remarcăm îngrijorări din partea clienților noștri cu privire la anul următor, dat fiind impactul scumpirilor generalizate asupra puterii de cumpărare”, spune Sînziana Pardhan, Managing Director P3 în România.

Sînziana Pardhan, Managing Director P3 România

La nivelul grupului P3 Group S.àr.l, veniturile nete din chirii s-au majorat în primul semestru cu 11%, ajungând la 169 de milioane de euro. EBITDA recurent a crescut cu 10%, până la 143 milioane de euro, ceea ce corespunde unei marje de profit de 83%. 

De la începutul anului, portofoliul P3 a crescut cu peste 9%, ajungând la o valoare brută a activelor (GAV) de 8,2 miliarde de euro. În timp ce randamentele au rămas stabile, cea mai mare parte a creșterii valorii a fost generată de creșterea nivelului chiriilor, determinată de cererea ridicată continuă, după cum reiese din nivelul de ocupare de 98%.