Cautare




, Staff

Lifestyle |
|

(P) Nuntă pe Plajă – un business 100% românesc scrie povești pe plajele lumii

Nuntă pe Plajă a pornit din dorința de a oferi mirilor o „altfel de nuntă”.

„Am construit pas cu pas alături de echipă. Anul 2019 este unul al provocărilor, deoarece am îndreptat businessul spre sectorul Premium-Luxury. În acest context am făcut foarte multe schimbări și investiții, atât în echipă, cât și în furnizori/servicii. Am crescut foarte mult standardele, iar rezultatele acestei noi direcții de business încep să se vadă. Pentru anul acesta estimăm o creștere de 50% față de 2018. Trecerea la sectorul Premium-Luxury a fost o decizie, pe care am cântărit-o foarte bine înainte, dar acum îmi dau seama că era pasul firesc în dezvoltarea afacerii,” ne spune Ioana Selner, antreprenoarea, care a fondat Nuntă pe Plajă.

Pentru a putea evolua, încât să treacă la „next level” a fost nevoie de o investiție majoră în capital uman, atât oameni noi în echipă, cât și pregătirea acestora în cadrul conferințelor și congreselor internaționale de specialitate. Tânăra antreprenoare consideră că e nevoie să fii cu un pas înainte, să creezi trendul și să asiguri clientul că ai competențele necesare pentru a-i fi alături pe parcursul întregului proces.

„La Nuntă pe Plajă creăm o relație umană înaintea uneia profesionale, ascultăm nevoile și dorințele mirilor și le suntem alături la fiecare pas. În felul acesta creăm transferul de încredere,” ne spune Ioana.
Nuntă pe plajă înseamnă un eveniment relaxant într-un decor conturat asemenea nunților din filmele americane, în care mirii își doresc să evadeze din localul tradițional. Este un „beach break” pe care tânărul cuplu îl oferă invitaților printr-o escapadă la mare. În timp Ioana a dezvoltat nuntă pe plajă atât în România, cât și nuntă în Grecia sau nuntă exotică (Mexic, Thailanda sau Dubai).

Echipa – brand ambasadorul afacerii

Echipă este elementul cheie în dezvoltarea acestei afaceri. Ioana mizează pe echipă, spunând că: „am lângă mine o echipă de oameni, care vor să facă performanță, care înțeleg businessul, care fac cu drag și dedicare totul, fiindcă pentru ei nu e doar un job, e o poveste, pe care o scriem impreuna”.

În trecut au fost multe momente limită, în care antreprenoarea a luptat cu propria persoană, în care și-a forțat limitele doar ca lucrurile să iasă bine, dar nu a cedat. A învățat multe lecții de pe urma obstacolelor întâlnite în toți acești ani. Și-a dat seamă că ea este secretul propriului business. Ioana spune că în timp a învățat să lase controlul deoparte, să aibă încredere în oameni, să vadă frumosul în oamenii din jurul ei. Ea crede că atunci când ești într-o stare interioară de echilibru, când tu îți schimbi atitudinea, toți cei din jurul tău se schimbă.

„Ascult mai mult decât vorbesc, înțeleg mai mult decât etichetez și sunt conștientă că fiecare om reacționează într-un fel sau altul, din cauza faptului că nu se cunoaște pe sine, fuge de propria persoană și caută echilibrul la alții (la job, la persoană iubită, în familie). De fapt, echilibrul e doar în interiorul tău, tu ești centrul de comandă al propriei persoane. Exact asta fac și colegii mei în relația cu mirii: ascultă, înțeleg și găsesc echilibrul între dorințele și nevoile acestora,” susține Ioana.

Acum echipa este brand ambasadorul afacerii. Au fost multe provocări cărora a trebuit să le facă față. Într-o lume dominată de bărbați, e greu pentru o femeie să meargă într-o altă țară și să-și impună regulile. Ioana s-a dus în Grecia și a vrut, încă de la început să le impună localnicilor standardele din România și cerințele românilor la nunți. Ghici ce? Grecilor nu le păsa de ceea ce ea le cerea, li se părea absurd să aibă pahare și tacâmuri elegante, detalii care în România sunt considerate „normale”.

Normalitatea antreprenoarei nu se potrivea cu normalitatea grecilor. Așa că după primul an de lucru cu ei, în care a înțeles cum funcționează grecii, Ioana și echipa ei le-au explicat românilor, încă de la început care e situația, încât să nu aibă așteptări nerealiste. Dar asta au putut face abia după prima vară cu grecii, în care numai ea și echipă știu prin cât stres și nervi au trecut pentru a-i convinge pe greci ca măcar să încerce să facă așa cum își dorea Ioana.

„Pe grecii orice îi întrebam, ei spuneau că fac, nu e nici o problemă, iar în ziua cu pricina ne trezeam că nimeni nu mai făcea nimic, iar noi o luam razna. A fost groaaaaznic! Erau momente, în care îmi venea să mă arunc în mare și să nu mă mai întorc niciodată acolo. Acum suntem bine, avem furnizori testați, care se pliază exact pe cerințele și pretențiile noastre pentru a putea face o nuntă pe plajă elegantă că-n filmele americane”, afirmă Ioana zâmbind.

Nuntă pe Plajă continuă să scrie povești pe nisip în noi destinații pentru noi piețe. În momentul de față Nuntă pe Plajă e singurul business de nișă din Europa Centrală și de Est. Întotdeauna Ioana și-a dorit o afacere, pe care să o dezvolte la cel mai înalt nivel, să aibă în echipă mulți-mulți angajați (copilașii ei, așa cum îi alintă ea) și să fie un trend-setter în direcția respectivă. Acum, după aproape 4 ani tânăra antreprenoare spune că a reușit să atingă o parte din fiecare dintre obiectivele acestea.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii