Comunicarea umană presupune un schimb de idei, gânduri, sentimente, folosind cuvintele, simbolurile, semnele sau comportamentele. Actul de a asculta o altă persoană presupune așadar utilizarea cuvintelor, însă nu neapărat. Într-o discuție, pe lângă cuvinte, se transmit non-verbal și alte informații valoroase, așa că înțelesul verbului a asculta presupune atât receptarea mesajului explicit – ce se spune, cât și a mesajului implicit – cum se spune. Actul de a asculta necesită capacitatea de te deschide în fața unui interlocutor și este cu totul diferit de înțelesul verbului a auzi.
Deschidere nu înseamnă disponibilitatea de a vorbi, ci disponibilitatea de a primi mesajele celuilalt. A asculta și nu doar a auzi înseamnă a fi receptiv, a lăsa mesajul să ajungă la tine, a fi atins de ceea ce spune un altul. Este o formă de contact psihologic intim cu alți oameni, singura cale de a-i cunoaște cu adevărat pe ceilalți și totodată de a crea legături solide.
Auzim mult și ascultăm puțin. Cred că am observat cu toții din propriile experiențe cum uneori îl lăsam pe celălalt să își termine fraza, abia așteptând să ne vină rândul la replică. De ce ne este uneori atât de dificil să ascultăm?
În primul rând avem nevoie să conștientizam zgomotul de fond al lumii exterioare, dar și al lumii noastre interne. Lumea din afară ne atrage în vâltoarea ei: telefon, media și o multitudine de alte atracții colorate și captivante. Lumea internă ne este deseori un imens malaxor de gânduri, planuri și griji. Zgomotul celor două lumi interferează cu receptivitatea noastră la mesajele altei persoane. Așadar, pentru a putea deveni mai buni ascultători avem nevoie mai întâi de concentrarea conștientă a atenției spre interlocutor, punând temporar între paranteze alte tipuri de distrageri. Nu este o sarcină ușoară, întrucât mintea inconștientă aleargă neobosit de la o ideea la cealaltă, însă atenția poate fi antrenată prin repetiție. Și nu este ușor nici pentru că acest lucru înseamnă să ne amânăm propriile interese egoiste, permițându-i celuilalt să preia „scena”. Când ne propunem să avem un dialog semnificativ este important să lăsam deoparte alte activități și propriile gânduri sau îngrijorări: verificarea mesajelor de pe telefon sau laptop, televizorul sau planurile personale pentru mâine.
Putem deveni ascultători mai buni atunci când devenim conștienți de obiceiurile noastre în comunicare, dar și de stările de moment. Care este scopul pentru care folosim comunicarea în diferite situații? Pentru a transmite ceva relevant, pentru afirmarea sau validarea unei opinii, pentru descărcarea unor emoții dificile sau pentru cultivarea relației cu altcineva? Și cum pare celălalt să folosească dialogul cu noi? Vrea să ne împărtășească ceva important sau critică pe altcineva? Cum mă simt în acest moment? Îmi place sau îmi displace discuția? Cât de important este pentru mine interlocutorul sau relația mea cu acesta? Cât de disponibil sunt să îl aud cu adevărat pe celălalt?
Uneori oamenii folosesc o discuție în scopul de a descărca anumite tensiuni, de exemplu, ne plângem altora de diverse probleme. De altfel, mare parte din dialogurile vieții de zi cu zi se învârt în jurul diferitelor dificultăți și probleme. Dacă suntem în ipostaza celui care se plânge, este limpede că avem nevoie să fim ascultați, iar dacă suntem cel care ascultă, avem nevoie să ne întrebam în ce măsura suntem disponibili să răspundem cererii celuilalt.
Ca nevoi umane generale, cu toții ne dorim să fim văzuți, ascultați și să simțim că avem impact asupra celorlalți. O bună comunicare înseamnă ca două persoane angajate într-un dialog să simtă la final că și-au atins aceste nevoi. Ascultarea este strâns legată de empatie: îi oferim cuiva spațiu pentru a se expune, fără a judeca, a întrerupe, grăbi sau anticipa ideile, în timp ce încercăm să ne reprezentăm perspectiva lui interioară. Și aici mintea inconștientă ne poate juca feste – creierul are o abilitate uimitoare de a căuta tipare și de a anticipa ceea ce urmează. Pentru o bună ascultare avem nevoie să ne reprimăm conștient impulsul de a ghici ceea ce vrea să spună cealaltă persoană și, bineînțeles, impulsul de a-l întrerupe și a prelua discuția.
Pentru a înțelege cum să ascultăm cu adevărat alte persoane ne putem întreba cum ne place nouă să fim întâmpinați într-o discuție. Ce ne oferă la finalul discuției sentimentul că am fost ascultați? Cum ne simțim când interlocutorul își aruncă privirea la telefon, ne anticipează replicile sau întoarce conversația spre sine?
Pe lângă concentrarea atenției și urmărirea ideilor, poziția corpului și a privirii poate încuraja sau descuraja deschiderea celuilalt (de exemplu evitarea privirii). Putem încuraja comunicarea în diferite moduri: prin întrebări deschise (cele care exclud un răspuns simplu de tipul da sau nu) și gesturi de însoțire (aprobarea prin gesturi). Desigur că întrebările pe care le punem pentru a încuraja deschiderea celuilalt au nevoie să vină dintr-o zonă de curiozitate și interes sincer. Nu este nevoie să ne prefacem interesați, acest lucru ar fi ca și cum am juca un rol, iar lipsa de sinceritate se resimte imediat în celălalt. Avem nevoie să căutam mai degrabă puncte comune cu cealaltă persoană: unde anume eu și cu tine suntem asemănători?
Totodată este important să ne lăsăm fluid în voia dialogului, fără a avea nimic precis organizat. Când pregătim replicile de dinainte vom fi mai atenți la construirea răspunsului decât la persoana din față. Ascultarea este o formă de a fi în prezent, similară cu cea pe care o recomandă diferitele tehnici de meditație.
Să asculți nu înseamnă să fii de acord cu tot ceea ce îți transmite cineva. Acesta este un punct nevralgic al multor interacțiuni. Când o discuție activează ceva sensibil personal, care aduce din nou în atenție peisajul intern (propriile păreri, emoții, interese), mulți oameni sunt tentați să întrerupă sau să contrazică. Avem nevoie să ne amintim că ascultarea pe care o oferim altcuiva este despre acea persoană și nu despre noi înșine.
Ascultarea celorlalți ne îmbogățește pentru că ne oferă elemente și perspective noi venite din mințile altor oameni. Unii autori o consideră a fi o artă. Însă ea nu este destinată doar maeștrilor, o putem deprinde atât timp cât devenim conștienți de impactul deosebit de important pe care îl are în toate aspectele vieții noastre.
Roxana Nourescu, psihoterapeut și lector al Fundației Calea Victoriei unde susține Atelierul online de comunicare asertivă.