FacebookTwitterLinkedIn
În faza superioară a competiției, Catena Racing Team întâlnește echipa RWE Dortmund Germania, pentru o poziție în primele 7 din Europa. Echipa de tenis de masă a Catena Racing Team este formată din Valentin Chelu, Liviu Dasoveanu, Gabriel Zamfirescu și Mihai Angelescu. Din staff fac parte și Daniel Marin și Dani Ionita. Câstigătoare a Campionatului Corporatist de Tenis de Masă – ediția a III-a, după ce a învins echipa Vodafone, Catena este prima echipă pe care Federația Romană de Sport Corporatist o trimite la un Campionat European al Companiilor. La Campionatul European al Companiilor de la Gent participă 22 de țări cu peste 5.000 de concurenți, la 23 de discipline sportive – tenis de masă, fotbal, golf, minigolf, baschet, handbal, tenis de câmp etc.). La tenis de masă sunt înscrise 29 de echipe.  Campionatului European al Companiilor are loc între 21 și 25 iunie 2017 și este organizat de Federația Europeană de Sport pentru Companii.
Catena Racing Team este cel mai mare și mai valoros club polisportiv al unei companii din România, beneficiind de suportul unei echipe alcătuită din aproape 1.000 de reprezentanți din București și din țara ai Catena, Fildas și Tonica Group, toți pasionați de sport și deja premiați la diferitele competiții la care au participat (www.catenaracingteam.ro). Echipele de fotbal și de handbal Catena Racing Team sunt campioane naționale la categoria lor, iar reprezentanții la competițiile de ciclism montan și cros s-au clasat an de an pe podium. Palmaresul Catena Racing Team cuprinde aproape 200 de medalii de aur, argint și bronz.