3,2,1…Se sprinde butonul roșu. Și ești live. Stau în fața camerelor sau vorbesc la microfon de ceva vreme. Mai bine de 14 ani. Și emoțiile acelea, fluturii aceia din stomac nu au dispărut. Și ăsta este un lucru bun. Pentru că emoțiile ne fac mai buni, mai empatici, mai comunicativi, mai expresivi și naturali în fața camerei.
Da, emoțiile nu dispar. Ceea ce se schimbă în timp este însă atitudinea noastră, modul în care reacționăm sub presiune (da, a sta în fața camerei înseamnă un pas în afara zonei de comfort). Mai simplu: se schimbă felul în care ne gestionăm emoțiile. Și acest lucru se întâmpă prin exercițiu.
Iar exercițiul începe din fața oglinzii. Fără nimeni în jur: doar oglinda și un text oarecare ori un dialog imaginar ori, de ce nu, interpretarea personală a unei melodii. Este un exercițiu pe care-l fac constant și profesioniștii din domeniu. De ce? Pentru că ne putem observa în liniște, fără priviri străine pe care să le considerăm apăsătoare.
Important este să ne observăm reacțiile cu blândețe. Nu critic. Să observăm cum ne schimbăm postura, privirea, vocea atunci când în imaginarul nostru dăm rec… în oglindă. Vom constata că poate clipim prea des ori evităm să ridicăm privirea, ori poate zâmbim prea mult ori ridicăm sprâncenele prea des.
Cu observațiile acestea… respirăm adânc, încă o dată și încă o dată. Și reluăm textul. Rec, în oglindă.
De altfel a respira adânc înainte de a te pune în fața camerei este o regulă de aur. Este un exercițiu care îți calmează bătăile inimii, îți dă încredere și îți canalizează emoția și energia spre ceeea ce urmează.
După exercițiul oglinzii, urmează pasul de a te pune în fața camerei. Și aici dăm rec și repetăm exercițiile din fața oglinzii adăugând un detaliu important: ne închipuim că discutăm cu un prieten, cu o persoană dragă (acest lucru ne va atenua agitația sau tracul)
Exercițiu după exercițiu, ne vom simți mai bine, mai încrezători, mai puternici iar emoțiile, deși sunt încă acolo, le putem transforma în instrumente care să facă prezentările noastre mai atractive, pline de viață.
În timp, vom învăța să privim în cameră, să facem pauze când trebuie, să ne mișcăm în acord cu textul pe care-l rostim, să zâmbim când trebuie, să ridicăm și să relaxăm sprâncenele comunicând chiar și prin acest mic gest.
A sta în fața camerei este mai mult decât o poziționare în fața unui aparat, este un drum de cunoaștere al nostru, al modului nostru de a fi, de a trăi emoții puternice, de a le gestiona. Unii se pot simți mai comfortabil decât alții în fața camerelor. Cu toții însă avem nevoie de exercițiu pentru că acesta este singurul mod de a ne cunoaște mai bine și de a deveni mai buni, mai încrezători. Iar toate acestea ne vor face să… „trecem sticla”.
Julia Nagy, jurnalist Europa Fm, realizor al emisiunii de tech „24IT” și lector la Fundația calea victoriei unde susține atelierul Cum să faci video content care să placă.