FacebookTwitterLinkedIn

Dacă obiectele mici pot fi transportate cu ușurință din locuință ori de la sediul unei firme, altfel stau lucrurile în cazul pieselor greu de ridicat. Vestea bună este că toate aceste dileme pot fi rezolvate simplu și rapid cu ajutorul unei firme de mutări mobilă.

Îți prezentăm în continuare cinci motive reale pentru care colaborarea cu o firmă ce oferă servicii de mutări și de debarasare mobilier este o investiție înțeleaptă.

1. Echipa de mutări mobilă asigură o împachetare corespunzătoare 

Siguranța pieselor de mobilier supuse mutării este cel mai important criteriu. Echipa de specialiști care se ocupă de transportul obiectelor dispune de accesorii (cutii, hârtie, huse, folie stretch sau cu bule de aer) care scad considerabil riscul de deteriorare. Piesele vor fi transportate și descărcate în siguranță, respectându-se toate normele în ceea ce privește ambalarea.

Pe lângă cutiile standard din carton și cartonul folosit pentru împachetarea mobilierului transportat, există companii care pun la dispoziția clientului și cutii speciale pentru haine. Aceasta este o garanție clară că piesele vestimentare vor ajunge la destinație exact în aceeași stare în care au fost preluate.

Dacă piesele sunt aranjate corespunzător, vor încăpea mai multe într-un singur transport. Experții de la firma de mutări mobilă Moveout.ro știu cum să optimizeze spațiul dintr-o mașină, așa că nu va fi nevoie de mai multe drumuri pentru aceeași sarcină.

În afară de transportul mobilei, firma mai pune la dispoziție și alte servicii utile: debarasare mobilă, recondiționare mobilă, depozitare, debarasare moloz, mobilă la comandă și reciclarea obiectelor electronice și electrocasnice. Ai la îndemână o echipă de profesioniști care este gata oricând să preia solicitările tale.

2. Bunurile sunt transportate rapid 

Încă un beneficiu de necontestat pe care îl oferă o firmă de transport mobilă este rapiditatea cu care este realizată activitatea. Profesioniștii cunosc condițiile optime de mutare și știu exact de unde să înceapă, așa că se va câștiga timp prețios în acest proces. Obiectele tale sunt mutate împreună, așa că nu va trebui să aștepți după fiecare componentă în parte pentru a te putea apuca de așezarea și de remontarea lor. Întreaga operațiune se poate rezolva în doar o singură zi. În acest mod se diminuează atât timpul de așteptare, cât si costurile.

3. Eviți stresul mutării mobilierului

Colaborarea cu persoane specializate în acest domeniu înlătură stresul care apare atunci când trebuie să apelezi la rude și la prieteni ca să te sprijine cu mutarea. Adio telefoane cu rugăminți și promisiuni! La acest beneficiu se adaugă și faptul că nu mai trebuie să depui eforturi considerabile pentru a găsi soluții optime de împachetare. Nu vei fi nevoit să depui niciun fel de efort la încărcare și mutare fiindcă vei lăsa totul în seama specialiștilor.

4. Îți menajezi autoturismul personal

Mașina personală nu este cea mai potrivită soluție pentru a căra mobilă, după cum probabil ai observat cu alte ocazii. La final, poți descoperi că au rămas urme și zgârieturi din cauza transportului necorespunzător.

Iar dacă ai achiziționat piese grele, autoturismul tău s-ar putea să cedeze. Mai mult de atât, situația devine periculoasă dacă anumite obiecte cad din portbagaj și fie se deteriorează, fie provoacă accidente în trafic. Evită toate aceste probleme și apelează la niște profesioniști din domeniu. Atât în cazul unei mutări/relocări de mobiă în București, cât și la nivel național sau internațional, echipa MoveOut îți pune la dispoziție mașini curate, bine îngrijite și personal pregătit.

5. Transportul bunurilor este garantat prin contract

Colaborează cu o firmă de mutari care îți câștigă încrederea de la început. Pe lângă soluțiile de împachetare profesionistă, ia în calcul și garantarea printr-un contract a transportului bunurilor tale în cele mai bune condiții. Dacă întâmpini dificultăți la comunicarea acestor detalii de logistică, atunci nu ai ales o firmă de calitate pentru a face operațiunea de mutare.

6. Obiectele fragile sunt transportate cu grijă la destinație

Una dintre cele mai mari provocări care apar atunci când trebuie să muți obiectele din locuință ori de la firmă este transportul pieselor fragile. Acestea necesită anumite condiții pentru a ajunge întregi la destinație, cum ar fi cutiile speciale, foliile care prezintă bule de aer și alte accesorii specifice domeniului de mutări mobilă. La acest beneficiu se adaugă și inventarierea pieselor, astfel încât să fii sigur că toate obiectele ajung la destinație, nu se pierd pe drum.

Acestea sunt cele mai importante avantaje pe care le oferă o firmă de mutări mobilă

FOTO: Pixabay