FacebookTwitterLinkedIn

OTP Bank România acordă o finanțare de 8 milioane de euro companiei de investiții imobiliare în retail, Scallier, pentru construcția parcului comercial Funshop Park Turda.

Proiectul de retail Funshop Park Turda, dezvoltat de Scallier, va pune la dispoziția viitorilor chiriași circa 9.000 metri pătrați de spații comerciale, construite pe un teren cu o suprafață de 24.000 mp, iar galeria de retail va include aproximativ 18 magazine și minimum 270 de locuri de parcare.

OTP Bank România a finanțat și dezvoltarea Funshop Park Focșani, inaugurat anul trecut, al doilea proiect de retail al Scallier în România după finalizarea parcului comercial din Roșiori de Vede, pe care l-a inaugurat în 2021.

Gyula Fatér, CEO al OTP Bank Romania: „Prin acest proiect interesant de retail marcăm o nouă etapă a parteneriatului cu Scallier la nivel local. Acest tip de proiect demonstrează un model de business durabil și adaptat timpurilor actuale, care aduce retailul modern și sigur în orașe active de dimensiuni medii, precum Turda, și denotă foarte multă grijă în ceea ce privește impactul de mediu asupra comunității.”

Parcul de retail Funshop Pak Turda va fi dat în folosință la finalul celui de-al treilea trimestru al anului.

Wojciech Jurga, Managing Partner al Scallier: „Apreciem angajamentul OTP Bank România față de dezvoltarea activității noastre locale. Colaborarea cu parteneri care au o asemenea reputație bine stabilită ne motivează să realizăm proiecte de investiții de calitate, care, pe lângă atingerea obiectivelor de business urmărite, sprijină și comunitățile locale.”