FacebookTwitterLinkedIn

Lucrările de reabilitare și dotare la Maternitatea Polizu București, care au presupus intervenții majore în ceea ce privește starea a trei secții medicale, precum și dotarea cu aparatură medicală, sunt pe ultima sută de metri, anunță Organizația Salvați Copiii. 

Este vorba despre renovarea și dotarea Secției de Terapie Intensivă, a Blocului Operator și a Secției Obstetrică-Ginecologie 4, precum și de dotarea Secției de Neonatologie. Costurile totale se ridică la peste 3 milioane de euro. 

Cu ajutorul acestor fonduri s-au refăcut instalațiile electrice, termice și sanitare, cele de gaze medicale, precum și sistemele de ventilație și climatizare. Au fost modernizate sălile de operație și înlocuite echipamentele medicale cu unele de ultimă generație. 

Având în vedere faptul că Blocul Operator și secția ATI nu au mai beneficiat de lucrări de modernizare complexe și complete de peste patru decenii, au fost necesare intervenții suplimentare față de planul inițial, informează Salvați Copiii.

Anual, medicii efectuează aproximativ 3.200 de intervenții în Blocul Operator, dintre care peste 1.200 sunt intervenții majore. În Secția de Terapie Intensivă și Blocul Operator ajung anual aproximativ 5.000 de paciente pentru intervenții chirurgicale complexe, de la sarcinile cu risc crescut până la patologii din sfera oncologică. 

Pentru că în maternitatea Polizu există cea mai mare secție de terapie neonatală pentru prematuri din țară, aici vin să fie tratate mamele cu patologii diverse din toată țara care aduc pe lume copii prematuri, precum și gravidele cu sarcini cu risc.

În secția Obstetrică-Ginecologie IV (Septica) sunt tratate anual peste 2.200 de paciente, dintre care aproximativ 660 sunt transferate din alte secții ale spitalului, iar aproape o treime provin din mediul rural. 

În cadrul proiectului au fost realizate lucrări de renovare în 11 saloane care au presupus intervenții precum: curățarea pereților și realizarea de zugrăveli, refacerea sistemului de alimentare electrică, precablare și buton de panică, rampe noi destinate gazelor medicale, refacerea grupurilor sanitare și a instalației sanitare.

„A fost o intervenție complexă, pe măsură ce lucrările au avansat, am descoperit nevoi noi și a trebuit  să identificăm prompt surse de finanțare, în așa fel încât secțiile vitale pentru tratarea cazurilor oncologice, precum și pentru nașterile complicate, care necesită aparatură medicală de ultimă generație, să poată fi redeschise cât mai repede și mai ales să poată oferi cea mai bună îngrijire medicală”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Organizația Salvați Copiii.

În plus, s-a intervenit în revizia sălii de operație din cadrul Centrului de excelență din Maternitatea Polizu, respectiv relocarea Unității de Transfuzii Sanguine (UTS) și s-au făcut noi dotări la Secția de Neonatologie. 

Anual, Maternitatea Polizu îngrijește aproximativ 3.000 de nou-născuți, dintre care 10-11% sunt prematuri, fiind și cazuri cu greutăți sub 1.200 g.

Doar pe parcursul anului 2023, la Maternitatea Polizu au venit pe lume 321 de copii prematuri, 5,3% dintre ei la limita viabilității. Cel mai mic prematur care a supraviețuit a avut la naștere 540 de grame. 

Doar o treime dintre contribuabilii români (30%) care ar fi putut să asigure finanțarea unor cauze sociale și-au exercitat acest drept anul trecut, prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, potrivit datelor comunicate de ANAF, la cererea Salvați Copiii România, în condițiile în care fondurile, și așa puține, au ajuns la 40.424 de entități non-profit.

România are o vechime medie exprimată în ani pentru echipamentele aferente specializării neonatologie de 8 ani și de 11 ani pentru cele aferente specializării obstetrică-ginecologie. Organizația avertizează că nou-născuții prematur sau cu patologii medicale complexe își pierd viața, deseori din cauza dotării precare a maternităților unde vin pe lume.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.