Conform raportului OIM, se așteaptă ca șomajul global să se ridice la 205 milioane de persoane în 2022, depășind cu mult nivelul de 187 de milioane din 2019. Această cifră corespunde unei rate a șomajului de 5,7%. Cu excepția perioadei de criză COVID-19, o astfel de rată a mai fost observată ultima dată în 2013.
Cele mai afectate regiuni din prima jumătate a anului 2021 au fost America Latină, Caraibe, Europa și Asia Centrală. Pierderile estimate în privința orei de lucru au depășit 8% în primul trimestru și 6% în al doilea trimestru, comparativ cu pierderile înregistrate la nivel global, de 4,8% și 4,4% la sută în primul și respectiv al doilea trimestru.
Se preconizează că redresarea globală în privința ocupării forței de muncă va accelera în a doua jumătate a anului 2021, cu condiția să nu se înrăutățească situația globală a pandemiei. Dar acest lucru se va produce în mod inegal, din cauza accesului la vaccinuri și a capacității limitate a majorității economiilor în curs de dezvoltare și emergente de a sprijini măsuri puternice de stimulare fiscală. În plus, calitatea locurilor de muncă nou create se va deteriora, cel mai probabil, în acele țări.
„Recuperarea după COVID-19 nu este doar o problemă ce ține de sănătate. Daunele grave provocate economiilor și societăților trebuie depășite și ele. Fără un efort deliberat pentru a accelera crearea de locuri de muncă decente și pentru a sprijini membrii cei mai vulnerabili ai societății și pentru recuperarea celor mai afectate sectoare economice, efectele pandemiei ar putea persista ani de zile”, a declarat directorul general al OIM, Guy Ryder.
„Avem nevoie de o strategie cuprinzătoare și coordonată, bazată pe politici centrate pe om și susținută de acțiuni și finanțare. Nu poate exista o recuperare reală fără o recuperare a locurilor de muncă decente”, a mai punctat Ryder.