FacebookTwitterLinkedIn

Începând din 1 iunie toţi angajaţii Ministerului Fondurilor Europene şi ai structurilor aflate în subordine au obligaţia de a folosi exclusiv sistemul digital şi de a renunţa la hârtii în interacţiunea pe care o vor avea cu beneficiarii finanţărilor, conform unei Ordonanţe adoptate ieri în şedinţa de Guvern.

Ordonanţa „Adio hârtii!” este o iniţiativă ce vine în scopul debirocratizării şi transparentizării interacţiunii dintre beneficiarii fondurilor europene şi autorităţi, creând cadrul legal pentru alinierea la Regulamentele Europene.

Renunţarea la hârtii înseamnă pentru cei 29.495 de utilizatori ai sistemului MySMIS drumuri mai puţine între Organismele Intermediare şi autorităţile de management, folosirea documentelor cu formate predefinite şi notificări în timp real asupra progresului proiectelor depuse, notează News.ro.