Interviul recent acordat de domnul Prim-ministru, initiatorul pachetului de reforme fiscale anuntate pentru 2025 si 2026, mi-a lasat un sentiment rar intalnit in spatiul public romanesc: respect.
Trebuie sa recunosc deschis: am un respect real pentru curajul si perseverenta pe care le-a aratat in asumarea acestui pachet de reforme fiscale. Nu sunt multi oameni care, in mijlocul unui climat social si economic tensionat – cu presiuni din partea sindicatelor, partidelor, functionarilor publici, mediului de afaceri si chiar a propriului electorat – ar avea determinarea sa mearga mai departe cu masuri care stiu ca vor fi nepopulare, dar necesare.
Dar curajul, oricat de valoros, trebuie dublat de discernamant economic.Consolidarea fiscala este necesara. Niciun economist serios nu va nega acest lucru, mai ales cand deficitul depaseste praguri critice, iar pietele externe incep sa priveasca Romania cu prudenta.
Insa modul in care facem aceasta consolidare este esential. Iar aici vine partea delicata: o parte semnificativa a sarcinii fiscale propuse cade pe umerii antreprenorilor, in special ai celor mici, care sunt si cei mai vulnerabili.
Romania nu isi permite sa isi descurajeze exact acea categorie care, in ultimii ani, a tinut economia in miscare, a creat locuri de munca, a investit, a inovat si – in multe cazuri – a supravietuit fara prea mult sprijin din partea statului.
Cresterea TVA standard de la 19% la 21%, impreuna cu majorarea cotei reduse de la 9% la 11%, este o masura cu randament bugetar rapid, dar care vine la pachet cu implicatii mai profunde asupra economiei reale.
Este adevarat ca, tehnic, TVA-ul este una dintre cele mai directe modalitati de a creste veniturile statului, iar simularile indica un potential de peste 11,7 miliarde lei in plus in 2026. Insa, in spatele cifrelor se afla un risc sistemic: aceste cresteri vor fi resimtite in preturile de consum, afectand in special sectoarele unde marja este mica si elasticitatea cererii este ridicata – cum ar fi ospitalitatea, alimentatia sau serviciile sociale.
Pentru firmele mici aceasta schimbare nu inseamna doar o ajustare de pret, ci o decizie strategica: isi pot pastra clientela fara sa transfere integral costurile? Pot absorbi diferenta din marja? Sau vor pierde competitivitate in fata economiei informale?
Pe plan european, Romania risca sa iasa din randul tarilor care aplica politici diferentiate de TVA pentru protejarea consumului de baza si sa se alinieze unui model mai dur, fara masuri compensatorii. In lipsa unor politici de echilibrare, aceasta schimbare de paradigma poate avea consecinte asupra consumului intern, a inflatiei si a capacitatii reale a micilor afaceri de a rezista pe piata.
Propunerea de majorare a impozitului pe dividende de la 10%, la 16% incepand cu 2026 poate parea, la prima vedere, o simpla aliniere la media europeana. In realitate, impactul acestei masuri este profund inegal .
Pentru companiile mari sau multinationale, dividendele reprezinta un instrument de recompensare a actionarilor, dar nu o sursa directa de trai. In schimb, pentru mii de antreprenori romani, in special din zona microintreprinderilor, dividendele sunt echivalentul salariului: sunt venitul din care isi intretin familia, reinvestesc in firma si isi sustin echipa.
O crestere a fiscalitatii asupra acestui tip de venit, in lipsa unor facilitati sau deduceri – cum exista in alte state UE pentru reinvestire sau participare activa – risca sa demotiveze exact categoria care a dus economia mai departe in ultimul deceniu.
A vorbi despre un impozit de 16% ca fiind „moderat” in comparatie cu alte state membre este doar o parte din adevar. Fara sa luam in calcul diferentele de context – accesul la finantare, sprijinul guvernamental, predictibilitatea legislativa sau protectia juridica – aceasta comparatie devine inselatoare. Romania are propriile realitati economice, iar politica fiscala trebuie adaptata in consecinta.
Unul dintre cele mai mari riscuri ale reformei fiscale aflate in curs este dezechilibrul dintre viteza cu care sunt aplicate masurile de crestere a veniturilor si lentoarea cu care avanseaza partea de ajustare a cheltuielilor.
Digitalizarea ANAF, eficientizarea companiilor de stat, reforma administratiei publice – toate sunt directii corecte, dar care, deocamdata, raman in faza de intentie. Fara termene clare, fara obiective cuantificabile si fara un calendar credibil de implementare, aceste angajamente risca sa nu treaca testul realitatii.
Iar daca partea de venituri se va aplica integral si imediat, iar ajustarile de cheltuieli vor ramane in asteptare, Romania ar putea fi nevoita, incepand cu 2027, sa recurga din nou la majorari de taxe. Nu pentru reforma, ci pentru a acoperi lipsa ei.
Apreciez sincer determinarea, forta de munca si claritatea cu care Prim-ministrul incearca sa rezolve o problema complicata, intr-un moment in care putini ar avea curajul sa-si asume astfel de decizii. Se vede dorinta reala de a face ordine si de a aduce Romania pe un drum mai responsabil.
Dar tocmai pentru ca intentiile sunt bune si efortul este vizibil, e important ca acest proces sa nu fie dus unilateral. O reforma reusita nu se masoara doar in venituri suplimentare la buget, ci in capacitatea de a pastra un echilibru intre stabilitatea financiara si viitorul antreprenoriatului romanesc.
Pentru ca, in final, economia nu se construieste doar prin corectii fiscale, ci prin incredere, continuitate si parteneriat intre stat si cei care muncesc, investesc si creeaza valoare.