FacebookTwitterLinkedIn

Contractul semnat cu Oscar Downstream are o valoare de 40 de milioane de lei. Acordul prevede primirea de motorină în rezervoarele Oil Terminal, depozitare, amestecare motorina cu biodiesel, încărcare în autocisterne, cisterne, nave, barje fluviale. Contractul este valabil pe parcursul anului curent, potrivit unui anunţ publicat la Bursa de Valori București.

Contractul semnat cu Litasco se ridică la o valoare de 54,5 milioane de lei. Acordul prevede descărcarea petrolului din nave maritime şi predarea lui la Conpet pentru pompare la rafinărie, încărcare benzină și motorină la nave, depozitare țiței și produse petroliere.

Oil Terminal, cu o capitalizare de 102,7 milioane de lei, este deţinută în proporţie de 16,73% de Sebastian Valentin Dumitrescu și în proporție de 59,6% de statul român prin Ministerul Energiei.