De departe, operatorii de telecomunicații mobile au fost cei mai mari investitori în publicitatea din România (televiziune, radio, online, print și outdoor). Volumul net estimat se ridică la 50 milioane de euro. Compania Telekom România a fost cel mai mare investitor pe acest segment în 2015, continuându-și campania de rebranding începută în 2014.
Pe locul secund s-a aflat categoria medicamentelor OTC și serviciilor medicale, cu un volum net de 39 milioane de euro.
Pe locul al treilea s-a plasat categoria „Cosmetice, igienă persoană”, cu un buget net de 36 milioane de euro. Printre cei mai mari investitori din această nișă se află Unilever, Procter & Gamble, L’Oreal, Reckitt Benckiser și Henkel.