Alianţa OPEC+, condusă de Arabia Saudită şi Rusia, a decis sâmbătă majorarea cu 411.000 barili pe zi (bz) a ofertei sale de petrol, începând cu 1 iunie, după ce, în luna mai, a urcat deja producţia cu acelaşi volum.
Creşterea, care este implementată de opt dintre cele 22 de state membre ale alianţei petroliere, a fost decisă într-o şedinţă online, a anunţat Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol printr-un comunicat.
OPEC+: „Opt ţări din OPEC+, care anterior au anunţat ajustări voluntare adiţionale în aprilie şi noiembrie 2023 (Arabia Saudită, Rusia, Irak, Emiratele Arabe Unite, Kuwait, Kazahstan, Algeria şi Oman), s-au reunit virtual pe 3 mai 2025 pentru a analiza condiţiile şi perspectivele pieţei globale”, conform Agerpres.
„În contextul fundamentelor solide actuale ale pieţei, reflectate în stocurile scăzute de petrol”, aceste opt ţări, un grup cheie al alianţei formate din 12 membri OPEC şi zece naţiuni producătoare aliate, „vor implementa o ajustare (în sus) de 411.000 barili pe zi în iunie 2025″, a adăugat sursa citată.
Nivelul creşterii este triplu faţă de cel stabilit iniţial ca şi creştere lunară. Planul iniţial, care a intrat în vigoare la 1 aprilie, prevedea o majorare lentă şi constantă pe parcursul a 18 luni, începând din aprilie, cu creşteri lunare de circa 137.000 barili pe zi.
Însă, prin decizia de sâmbătă, împreună cu aceea anunţată în urmă cu o lună, aceste ţări au ridicat oferta cu 959.000 bz, completând, astfel, în numai trei luni, aproape jumătate din totalul prevăzut.
Această nouă politică a OPEC+ a surprins pieţele, obişnuite cu strategia foarte precaută pe care o menţinea alianţa de la criza declanşată în sector de pandemia de Covid, centrată pe recuperarea încrederii investitorilor, asigurând un nivel ridicat al preţurilor.
Anunţul neaşteptat de triplare a creşterii lunare începând cu 1 mai, stabilită la începutul lunii aprilie, după „şocul” provocat de decizia SUA de a majora taxele pentru importuri, a exercitat presiune pentru scădere asupra preţurilor petrolului.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.