One United Properties intenționează să vândă toate părțile sociale pe care le deține în compania One United Tower, dezvoltatorul și proprietarul clădirii de birouri One Tower din București, una dintre cele mai emblematice clădiri de birouri verzi din România, arată un raport publicat pe Bursa de Valori București.
Este una dintre cele mai mari tranzacții anunțate în 2025 pe piața de office din România. Clădirea One Tower are 16 etaje și o suprafață închiriabilă totală (GLA) de 23.750 mp, fiind construită cu cele mai noi tehnologii.
Tranzacția va viza 100% din capitalul social al societății și este evaluată la minimum 114 milioane de euro, sumă ce va putea fi ajustată în funcție de capitalul circulant și alte elemente financiar-contabile convenite în cursul negocierilor.
Totodată, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor a aprobat contractarea unei facilități de credit de până la 140 milioane de euro de către subsidiarele One High District și One Lake Club. Împrumutul, acordat de una sau mai multe instituții financiare din grupul UniCredit sau selectate de către coordonatorul tranzacției, va fi utilizat atât pentru finanțarea dezvoltării celor două proiecte rezidențiale, cât și pentru susținerea ofertelor publice de cumpărare aprobate anterior de acționari.
Pentru garantarea creditului, sunt prevăzute ipoteci mobiliare și imobiliare asupra terenurilor, clădirilor și creanțelor OHD și OLC, precum și garanții personale, inclusiv sub forma unor garanții corporative care să acopere eventualele depășiri de costuri și serviciul datoriei.
Aceste decizii vin într-un moment în care grupul One United Properties își concentrează resursele asupra consolidării principalelor sale proiecte și optimizează structura portofoliului prin dezinvestirea unor active mature.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.