FacebookTwitterLinkedIn

În 1959, ocupând primele două locuri în cursa de 24 de ore de la Le Mans, Aston Martin obținea, cu modelul DBR1, o victorie istorică. Cel mai important Aston produs vreodată, după părerea lui Sir Stirling Moss, David Brown Racing Aston Martin DBR1, pe numele său complet, a avut de înfruntat, în iunie 1959, o concurență acerbă din partea Ferrari și Porsche, dar și din partea perechii de Jaguari care a alergat pentru legendara echipă scoțiană de curse, Ecurie Ecosse.

Au fost produse în total cinci modele DBR1, între 1956 și 1959. Pentru Aston Martin, performanța din 1959 s-a dovedit irepetabilă, iar gloria acelui moment unic s-a răsfrânt asupra modelului DBR1, care a devenit cel mai scump automobil britanic produs vreodată după ce, în 2017, un exemplar a fost vândut la licitație cu prețul de 22.500.000 de dolari.

Victoria din 1959 este aniversată astăzi de Aston Martin printr-o serie limitată de 24 de exemplare, denumită DBS 59, câte unul pentru fiecare oră a celebrei curse de anduranță.

DBS 59 este vopsit în verdele de curse Aston Martin; plafonul și spoilerul sunt din fibră de carbon, iar prizele de aer de pe capotă și de pe aripile față au culoarea caroseriei. Detaliile din bronz sunt o caracteristică a lui DBS 59: la interior, padelele din spatele volanului și, la exterior, rama masivei grile frontale, etrierele și inscripțiile Superleggera (pe capotă), Aston Martin (în spate) și Q (pe aripile față). Tot pe aripile față, într-un discret disc alb, se află și numărul unic de identificare (de la 1 la 24) al fiecărui exemplar DBS 59.

Interiorul este lucrat în piele, în două culori: negru obsidian și castaniu. Materialul ecosez folosit la tapițeria scaunelor DBR1 este prezent în partea superioară-spate a scaunelor DBS 59 și sub formă de inserții în capitonajul portierelor. Parasolarele au brodată silueta lui DBR1 și textul Aston Martin DBR1, 20/21 June 1959, 300 laps.

Q by Aston Martin, divizia care se ocupă de personalizarea automobilelor producătorului britanic, livrează, odată cu DBS 59, o gamă de accesorii: cască, mănuși, geantă și costum de pilot, toate în stilul specific curselor din anii ’50.

Din punct de vedere tehnic, mașina este identică cu Aston Martin DBS Superleggera: motor V12 care dezvoltă 715 CP, cu un cuplu de 895 Nm disponibil de la 1.800 de rotații pe minut; DBS 59 prinde suta în 3,4 secunde și atinge o viteză maximă de aproape 340 km/oră.