OMV Petrom și ROMGAZ au demarat oficial forajul pentru dezvoltarea zăcămintelor de gaze naturale Pelican Sud și Domino din cadrul proiectului Neptun Deep, amplasat la 160 de kilometri în largul Mării Negre.
Este o etapă semnificativă în progresul proiectului, care are o importanță strategică pentru România. Proiectul avansează conform planului, iar prima producție de gaze naturale este estimată pentru anul 2027.
Proiectul Neptun Deep include un total de zece sonde de producție – patru pe zăcământul Pelican Sud și șase pe zăcământul Domino. Prima sondă va fi forată pe zăcământul Pelican Sud, aflat în ape cu adâncimea de aproximativ 120 de metri, iar rezervele de gaze se află la circa 2000 de metri sub fundul mării. Durata estimată pentru finalizarea forajului celor zece sonde este până în trimestrul patru din 2026.
„Începerea forajului este un reper important în dezvoltarea proiectului Neptun Deep, care va contribui semnificativ la asigurarea necesarului de gaze naturale al României din surse interne. Acesta va face din România un jucător important pe piața europeană de energie, aducând venituri estimate de 20 miliarde de euro la bugetul de stat pe durata de viață a proiectului”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom,
Răzvan Popescu, director general ROMGAZ, a subliniat importanța strategică a proiectului. „Finalizarea acestui proiect va consolida profilul grupului ROMGAZ pe piața energetică din România și va susține tranziția energetică a țării. Proiectul Neptun Deep este un pilon esențial pentru viitorul activităților noastre pe termen lung”, a declarat Răzvan Popescu.
Tehnologie avansată și impact ambiental redus
Pentru forajul primei sonde, au fost utilizate tehnologii de ultimă generație, inclusiv sistemul CAN-ductor de la Neodrill, care minimizează amprenta de mediu a operațiunilor offshore. Forajul se va desfășura cu unitatea mobilă Transocean Barents și va beneficia de servicii integrate din partea Halliburton și Newpark Drilling Fluids. Estimările indică faptul că forajul va dura aproximativ 2-3 luni.
Structura offshore va fi alimentată cu energie electrică proprie și va respecta cele mai înalte standarde de siguranță și protecție a mediului. Un concept inovativ al proiectului presupune utilizarea energiei naturale a zăcământului pentru transportul gazelor naturale la țărm, eliminând necesitatea comprimării acestora și reducând astfel emisiile.
Pe lângă forajul sondelor, proiectul Neptun Deep implică și construcția unei platforme de producție, a unor sisteme submarine de producție și a unei stații de măsurare a gazelor naturale. OMV Petrom și ROMGAZ investesc împreună până la 4 miliarde de euro pentru dezvoltarea acestui proiect, care va contribui semnificativ la securitatea energetică a României.
Proiectul Neptun Deep are un impact major asupra economiei românești și va sprijini dezvoltarea sectorului energetic al țării pe termen lung.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.