FacebookTwitterLinkedIn

OMV Petrom va aloca pentru anul 2023 un buget de 8 miliarde de lei pentru investiţii, potrivit declaraţiilor făcute luni de către directorul financiar al companiei, Alina Popa.

„Nu am comunicat cu exactitate valoarea tranzacţiilor din motive de confidenţialitate (din 2023 – n.r.), însă ce am comunicat este pentru anul 2024. OMV Petrom o să intre în cea mai intensă perioadă de investiţii din istoria companiei. Şi practic avem o valoare totală planificată a investiţiilor OMV Petrom de 8 miliarde de lei, din care 1,5 miliarde de lei este o sumă estimată pentru tranzacţiile de achiziţii, atât pentru finalizarea acestor tranzacţii menţionate, cât şi pentru alte oportunităţi pe care le vom identifica anul acesta”, a spus Alina Popa, la videoconferinţa Deloitte “Cum a evoluat piaţa de fuziuni şi achiziţii în 2023 şi ce urmează în 2024? Ce presupune pregătirea pentru o tranzacţie?”.

Energia regenerabilă și soluţiile alternative pentru mobilitate sunt printre domeniile către care se îndreaptă atenţia companiei. Proiectele în energie eoliană şi solară, biocombustibili, reţele de încărcare electrică, captare şi stocare de dioxid de carbon şi hidrogen sunt puncte cheie în strategia de dezvoltare a OMV Petrom.

Alina Popa a accentuat că strategia de achiziţii este o parte esenţială din planul global al OMV Petrom, care vizează tranziţia către un viitor cu emisii reduse de carbon, având ca obiectiv poziţia de lider în regiunea Europei de Sud-Est în ceea ce priveşte tranziţia energetică.

OMV Petrom intenționează să investească 11 miliarde de euro până în 2030 pentru reducerea emisiilor de carbon, conform Strategiei 2030 a companiei, numită “Transformare pentru un viitor cu emisii reduse de carbon”, publicată anul trecut pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.

În ceea ce priveşte structura operaţională, Alina Popa a menţionat că OMV Petrom dispune de o echipă specializată în fuziuni şi achiziţii, iar în paralel lucrează cu consultanţi pentru identificarea oportunităţilor şi evaluarea contractelor.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.