OMV Petrom (SNP), cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud a aprobat distribuirea unui dividend special de 0,0200 lei/acțiune, plătibil începând cu 3 decembrie 2025, în cadrul Adunărilor Generale Ordinară și Extraordinară ale Acționarilor din 23 octombrie 2025.
Acesta se adaugă dividendului de bază de 0,0444 lei/acțiune, ceea ce ridică valoarea totală a dividendelor acordate în 2025 la 0,0644 lei/acțiune, cu un randament de 9,1%. În termeni absoluți, suma totală distribuită acționarilor depășește 4 miliarde de lei, reprezentând 96% din profitul net și 62% din fluxul de numerar operațional al Grupului OMV Petrom pentru anul 2024.
„Acordarea acestui dividend special confirmă angajamentul OMV Petrom de a rămâne o companie atractivă pentru investitorii noștri. Ne propunem să menținem un echilibru sănătos între distribuirea valorii create și continuarea proiectelor majore de investiții pe care le avem în derulare – Neptun Deep, unitatea SAF/HVO care va produce carburanți sustenabili la Petrobrazi, dezvoltarea portofoliului de energie regenerabilă. Toate acestea vor susține creșterea pe termen lung a companiei”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
Statul român, prin Ministerul Energiei, va încasa peste 800 de milioane de lei din această rundă de distribuție, corespunzător participației sale de 20,7%. În total, acționarii români, care controlează peste 44% din capitalul companiei, vor beneficia de aproximativ 1,8 miliarde de lei.
Pe lângă decizia privind dividendele, acționarii au aprobat și actualizarea politicii de remunerare (aplicabilă din 2026), precum și a Regulilor Interne ale Consiliului de Supraveghere, pentru alinierea la noile cerințe ale Codului Bursei de Valori București și la cele mai bune practici internaționale de guvernanță corporativă.
Prin această decizie, OMV Petrom își reconfirmă poziția de reper în piața de capital românească – o companie capabilă să livreze randamente atractive acționarilor, fără a încetini investițiile care vor defini viitorul energetic al României.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.