OMV Petrom a semnat un acord pentru achiziționarea mai multor proiecte pentru construcția de parcuri fotovoltaice în județul Teleorman. Puterea instalată a parcurilor fotovoltaice va fi de circa 710 MW, informează compania pe Bursa de Valori București.
Proiectele sunt dezvoltate de compania daneză Jantzen Renewables ApS, iar finalizarea tranzacției este estimată pentru trimestrul al doilea al anului viitor, când proiectele vor ajunge la stadiul „gata de construit („ready-to-build”). Parcurile fotovoltaice se vor număra printre cele mai semnificative proiecte de acest tip din Europa de Sud-Est, putând alimenta echivalentul consumului anual a circa 280.000 de gospodării din România.
„Această achiziție vine în sprijinul realizării obiectivului strategic al OMV Petrom, de a avea o capacitate instalată de energie regenerabilă de cel puțin 1 GW, până în 2030, inclusiv prin parteneriate. În plus, ne permite să răspundem adecvat cererii din ce în ce mai mari pentru energie verde, contribuind totodată la consolidarea securității aprovizionării și a rezilienței energetice a României”, a declarat Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze si Energie.
Parcurile fotovoltaice vor fi construite în județul Teleorman. Locațiile alese pentru acestea au potențial pentru randamente superioare, în ceea ce privește energia solară. Astfel, producția estimată pentru 25 de ani de funcționare este de 23.900 GWh. Proiectelor li s-a acordat deja acces la rețeaua națională de transport al energiei electrice.
OMV Petrom este o companie în care acționarii români dețin peste 42% din acțiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7%, iar 21,7% sunt deținute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali și alte entități românești).
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deținute de alți investitori străini. Din totalul acțiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori din Londra.